Cifre și statistici oficiale nu există pentru că, în Olanda, încă nu s-a încheiat anul școlar, să poată trage linie și niște concluzii clare, însă datele preliminare arată fără echivoc faptul că a fost un dezastru pentru elevi. Iar când zic dezastru, am așa, vaga senzație că sunt chiar prea finuță.

Câteva mențiuni am de făcut din capul locului, pentru că nu toată lumea este familiarizată cu modul de organizare de pe aici, utile întru susținerea ideilor pe care urmează să le înșir mai jos.

1. Școala generală începe la 3-4 ani, liceul la 12. Cel din urmă este structurat pe mai multe nivele de dificultate și de calificare, de la școală de meserii până la HAVO și VWO, variante teoretice, VWO fiind nivelul cel mai dificil, care se încheie cu BAC și cu dreptul de a se înscrie la facultate fără examene suplimentare. (Sigur, ele există în cazul în care este necesară o departajare a candidaților sau în care trebuie dovedite anume aptitudini.)

2. Regulamentul este unul complex și pe alocuri flexibil. În sensul că regulile pentru a trece anul, de pildă, sunt unele clare, însă, până la urmă, profesorii pot decide dacă mai acordă o a doua șansă elevului sau dacă îl lasă să repete clasa.

3. În Olanda, nu știu în alte sisteme de învățământ de prin zonă, copiii nu sunt deloc ținuți în brațe și mângâiați pe creștet, sunt tratați ca niște viitori adulți. Drept urmare, în caz de neîndeplinire a condițiilor de absolvire, nu este nimic neobișnuit în a repeta anul sau în a merge la școala de vară. Refuzi? Nu-i bai, o iei de la capăt. Nu, nu treci anul nici cu șpagă (n-ai cui să dai oricum), nici cu meditații cu profa de la clasă (nu există așa ceva).

4. Notele de opt, nouă și de zece sunt un vis, se obțin foarte greu, baremele de notare sunt drastice și se respectă în mare parte. Media șapte la o materie devine chiar una decentă, iar de liceu încheiat cu zece pe linie n-am auzit până acum.

Frici personale

Pentru că anul ăsta școlar deja dificil (desfășurat în cea mai mare parte online, din motive de pandemie), s-a adăugat unui cumul de factor mai vechi pentru odorul personal (olandeza nu e limbă nativă, ci învățată pe repede înainte, este un copil ambițios dar emotiv, a avut nevoie de o perioadă mai lungă de adaptare în urma mutării în altă țară etc.), ne-a fost teamă că o să o dea cumva în bară și că va lua foarte personal tot eșecul, făcând abstracție de context. Nimic neobișnuit, de altfel. La vârsta adolescenței, totul e tragic, în alb sau negru, mirobolant sau îngrozitor.

Adolescenta este la VWO, e meritul ei exclusiv că a ajuns acolo, a muncit enorm pentru asta și ne anunțase încă de când a intrat la liceu că cel mai tare-i e frică de anul cinci (din șase, echivalent clasa a XI-a în România). E cel mai greu dintre toți. Iar să să ghinionul să prinzi anul ăsta în plin avânt de covid, cu mă-ta și cu tac-tu lucrând și ei de acasă, e… hai că mai bine mă abțin.😊

Sărim peste drame, discuții interminabile și scenete direct la ziua de vineri, 9 iulie, când elevii de la liceul lor au aflat dacă trec sau nu și care sunt pașii de urmat. Sincer, am fost îngrozită. Copii buni și silitori în general, conștiincioși, că doar i-am văzut de atâtea ori pe la noi, când mai aveau proiecte de făcut (și prăjituri de mâncat), ori nu au reușit să treacă anul, ori au o situație încă incertă și sunt la mâna unor comisii de evaluare.

A fost o lecție dură

Să te chinui să ajungi sus, să-nveți de să-ți sară ochii, iar mai apoi să te trezești cu viața toată data peste cap nu e corect, așa e. Dar viața n-a fost dreaptă nicicând, așa că mai bine nu te culci pe-o ureche, și e mai sănătos să vezi lucrurile pe făgașul corect de la bun început, decât să te întrebi de ce nu te place universul, deși ai terminat toată școala premiant cu coroniță.

Au reușit, din gașca lor, să treacă clasa cu certitudine doar două fete, alți doi copii au situație discutabilă, unul va fi transferat către un nivel mai jos, iar doi repetă anul. Și nu ăsta-i ăsta lucrul cel mai nasol, ci faptul că nu s-au pregătit mental deloc pentru o astfel de variantă, nici măcar n-au luat-o în calcul. Iar șocul, în momentul de față, este enorm.

Mă-ntreb, într-un final, care o fi nivelul global al dezastrului la capitolul ăsta, dar voi afla în câteva săptămâni cu siguranță. Și mă mai întreb care vor fi urmările. Sper, din tot sufletul, că se vor replia cum trebuie și că nu vor rămâne cu sufletele făcute praf.