Tuturor celor pe care îi cunosc le scad tonusul și cheful iarna, deci nu încape îndoială că anotimpul rece ne afectează. Puținele ore de lumină naturală, plus frigul și lipsa activităților fizice duc la renumita stare de semi-legumă. Stăm mai mult pe canapea, cu telecomanda în mână, și așteptăm să vină iar sezonul mișto.
Doar că la mine lucrurile sunt la un cu totul alt nivel. Și spun asta pentru că nu-mi pasă prea tare dacă e frig sau ce dată calendaristică este. Foarte importantă, pentru mine, este lumina naturală. Am musai nevoie de soare ca să funcționez în parametri optimi, altfel sunt năucă. Degeaba e mijlocul lui iunie, dacă n-am mai văzut soarele și albastrul cerului zile bune la rând. (Am pățit.) Voi avea aceeași stare posomorâtă și aceeași lipsă de chef ca-n mijlocul iernii.
N-am lipsă de vitamine, pur și simplu am nevoie de soare
Deși știu că, la bază, motivul pentru care zilele astea am avut zile cu peste 16 grade în termometre este unul nasol, – încălzirea globală, – mai ales că temperaturile astea au apărut bursc, la fix o săptămână după marele frig ce a congelat toată Olanda timp de o săptămână, m-am bucurat.
Și nu numai că m-am bucurat, dar am stat afară cât s-a putut de mult. Am profitat de fiecare fărâmă de timp liber pentru o plimbare pe jos sau cu bicicleta. Iar în weekend am petrecut ore bune la rând pe coclauri, cu mutra sub soare, fără niciun fel de SPF. Câh, știu, nu bine, pentru că riduri and shit. Pentru câteva zile, mai ales în perioada asta, când soarele nu este deloc puternic, este ok. Am nevoie de vitamina D, alta decât cea din flacon.
Ce a fost zilele astea afară? Nebunie! Explozie de disperați d-ăștia, ca mine. Cu chiuituri, cu alergat, cu țopăit. Au fost ticsite parcurile, plajele și pădurile. Mi-a fost atât de dor să văd vânzoleală și să aud gălăgia specifică! Cu grijă și cu menținerea distanței, desigur, că nu vrem covizi, dar tot am căscat gura cu mare drag și am dat câteva ture.
Iar unul dintre locurile mele preferate în care am fost, lângă care am și locuit acum câțiva ani (ne-am mutat între timp de acolo, din păcate), este Máximapark. Cel mai mare parc urban din Olanda, cu o suprafață de 300 de hectare (aproape la fel de mare ca centrul Utrecht-ului), este o bijuterie. Plin de animale de tot felul, inclusiv iepuri, grădini care mai de care mai cochete, baze sportive, bazin de înot, lac cu plajă și terase și mulți kilometri de piste pentru sport. Băgați un ochi la galeria foto de aici sau de aici, să vă faceți o idee.
Nu mai locuim lângă el, din nefericire, dar tot lângă un parc foarte mare ne-am mutat. Bonus, ajungem oricum lejer acolo, iar vara drumul este o nebunie. Pista de biciclete traversează un câmp plin cu viețuitoare și flori sălbatice de toate culorile. Spre exasperarea inginerului, desigur, că… “Uite, honey, ce fluture drăguț! Hai să ne oprim un pic.” Sau… “Aaa! Un iepuraș pufos cu codița albăăă, stai să mă uit la el!” Cinci mii de opriri pe drum pentru diverși nori, maci, margarete, lebede, cocostârci sau bărci de epocă, impecabil recondiționate. Ori pentru “iarba asta moale ca o pătură; vreau musai să mă-ntind un pic pe ea. Două minute și gata.”
Dar, mă rog, să las visatul, că mai e mult până la maci și margarete, am reușit să găsesc chiar și acum suficiente motive de “hai să ne oprim un pic”, nu-i bai. Câmpuri de brândușe, ghiocei, cer senin și doi cai frumoși. Pun câteva poze mai jos, întru delectarea ochiului privitorului.
–
PS: sunt didină, în caz că se întreabă careva ce soi de plantă mi-s. Cuvântul nu e în DEX încă, deși consider că ar cam fi vremea. Sper să-și dea oamenii ăia seama și să remedieze problema. 😛
–
Tu locuiești în Rai deja?!
Anouk, așa pare, nu? 😁
Super mișto pozele, mulțumim! 😊👍
Și tu locuiești intr-o casa din asta colorata? Arată intr-un mare fel!
Legat de parcuri și verdeața, ii spuneam cuiva ca suprafața “verde” a Adelaide-ului este mai mare decât suprafața Bucureștiului! Absolut peste tot sunt pomi, verdeața, parcuri. Iubesc chestia asta, cu atât mai mult cu cât intr-o parte avem dealurile cu păduri, livezi, vinării, iar in partea cealaltă este oceanul.
Eu nu cred ca as mai suporta iarna! Cu toate ca sunt născut in Brașov, și am trăit acolo 46 de ani, nu mi-ar mai plăcea. Nici aici, cu toate ca nu este iarna adevarata, nu îmi place perioada respectiva. Cel mai mișto ca și temperaturi este la Cairns (Marea Bariera de Corali), dar in sezonul asta este foarte umed. Copiii tocmai ce s-au întors de acolo acum o săptămâna, și spuneau ca umiditatea ajungea la 95%! Mergem și noi dar in Octombrie, când este mult mai uscat. 🏖🏄♂️
Auzi, pe lângă lumina, ce ii mai trebuie didinei ca sa nu se ofilească? 🤔😉😂
Apă și cafea îi trebuie. :))))))))
Emil, casele alea sunt nu numai superbe, dar și foarte scumpe, nu ne permitem așa ceva. Sunt undeva la peste un milion de Euro, mi-e și frică să mă mai uit la prețuri, mă ia amețeala.
Se pare ca primavara a intrat in forta la voi! Si-a trimis buzduganele si incoace, dar nu s-a instalat inca serios. Am vazut multi ghiocei si eranthis, dar brandusele inca nu s-au itit, chiar daca de cateva zile e caldut bine si pe aici. Eu locuiesc cumva in mijlocul naturii, intr-un cartier mic si relativ izolat, la 3 minute de padure, campuri, lacuri. Zona e foarte nisipoasa, de aceea au fost si sant peste tot cariere de piatra/nisip. Se fac sapaturi pana la apa, viitoarele lacuri cu pasaretul aferent. Cand antreprenorul pleaca, vine comuna si amenajeaza zona. Vegetatia si fauna vin de la sine, foarte diverse. Mure, catina, ciresi si meri salbatici, plante de tot felul. Caprioare, iepuri, fazani si pasarime de balta. Sant zeci de hectare cu lacuri, poteci, banci, sheltere unde poti innopta, locuri amenajate pentru foc, chiar si o sauna. Poteci pentru calareti, altele pentru biciclisti, altele pentru pietoni. Tarcuri enorme cu capre sau oi (bucuria copiilor). O portiune de 6 Ha inclusiv cu lac, imprejmuita , pentru catei. In unele lacuri se poate pescui, altele au plaje amenajate, se innoata, navigheaza (barcute), se surfeaza (?). De cand cu pandemia, zona a fost efectiv invadata de plimbareti de toate varstele, nu numai localnici, dar si mai din departari, care vin cu catel si purcel si petrec macar cateva ore in natura. Am intilnit de multe ori, in plimbarile mele, perechi sau grupuri mici cu rucsacel in spate si harta in mana, pe trasee de 20-30 km (sant multe trasee marcate). Eu sant deci privilegiata, doar deschid usa si sant in mijlocul naturii. Azi am vazut prima ciocanitoare de anul asta 🙂 Si sute de gaste salbatice, pazindu-si ouale pe campurile inca goale.
Exact ca aici, în zonele verzi. Foarte, foarte frumos!
Noi nu avem cum să ne mutăm încă din oraș mai la pădure, trebuie mai întâi să termine adolescenta liceul. Mai e un an și gata. 🙃
Am fost șocată când am văzut prima dată semafoare pentru călăreți, mi s-au părut SF. Dar are logică povestea, până la urmă. Ce sens are să descaleci, ca să apeși pe buton, când poate monta primăria încă unul, la îndemăna?