Fiecare are imaginea și informațiile proprii despre comunism. Povești mai mult sau mai puțin subiective, mai mult sau mai puțin abracadabrante, unele romanțate, altele condimentate cu teorii ale conspirației. Sigur, dreptul la opinie este sfânt. Însă nimic nu mă seacă mai tare decât diminuarea a ceea ce a însemnat, de fapt, comunismul: crime, teroare și opresiune. La nivel global.

Un secol de crime și aproape 100 milioane de morți. Cel mai mare carnagiu politic din istoria omenirii.

China: 65 mil; U.R.S.S.: 20 mil; Coreea de Nord: 2 mil; Cambodgia: 2 mil; Africa: 1,7 mil; Afganistan: 1,5 mil; Vietnam: 1 mil; America latină: 150.000 etc. Da, discutăm de morți. Datele sunt halucinante.

Și, ca să avem cu adevărat imaginea dezastrului, putem compara comunismul (genocid de clasă) cu nazismul (genocid de rasă), care a provocat moartea a 25 de milioane de persoane. Comunismul, în ansamblul său, a ucis de patru ori mai mulți oameni decât nazismul. Desigur, asta nu face nazismul mai puțin odios, sper ca omenirea să nu mai fie nevoită să treacă vreodată prin așa ceva. Am înșirat cifrele doar pentru a avea un ordin de măsură.

Lenin, Stalin, Mao, Ho Chi Minh, Fidel Castro, Pol Pot, Kim Il Sung sau, în România, Ceaușescu, au fost doar câteva dintre personajele care s-au visat atotputernice și care au determinat, direct și indirect, moartea și chinul atâtor zeci de milioane de oameni.

Ororile comise au fost variate, de la execuții prin spânzurare, înecare, otrăvire, împușcare sau diverse “accidente”, până la tortură fizică și psihică, înfometare și muncă silnică, în lagăre. Și, pentru că nu se putea limita doar la a asupri indivizii, comunismul și-a răsfrânt otrava și asupra civilizației și culturii. Monumente istorice, cărți și opere de patrimoniu au fost distruse pentru a satisface apucăturile megalomanice ale conducătorilor și a acoliților lor.

Control prin teroare și foame

Este foarte greu de imaginat acum, mai ales pentru cetățenii tineri ai Europei moderne, care a fost dimensiunea reală a comunismului.

Cinci milioane de morți în urma foametei din 1922. Unele surse indică până la opt milioane de decese (nu las link, imaginile sunt cumplite). Marea Epurare stalinistă a dus la lichidarea a peste 600.000 de opozanți ai sistemului, în urma unor simulări de procese. Foametea din timpul colectivizării forţate (1930-1933) a mai făcut câteva milioane de victime. Gulagul a însumat 500 de colonii de muncă şi 60 de complexe penitenciare, aproape 30 de milioane de deținuți de felurite naționalități, inclusiv români, şi a curmat circa trei milioane de vieţi.

Iar ceea ce s-a întâmplat în fosta U.R.S.S. a fost numai o mică parte din a ceea ce a însemnat comunismul, însă nu mi-am propus să fac un inventar. Am ales exemplul ăsta pentru că ne este cel mai la îndemână din cauza familiarității, a poziționării geografice și a influenței pe care colosul rusesc a avut-o asupra României. Și, nu în ultimul rând, pentru că U.R.S.S. a fost punctul de pornire al regimului comunist.

O mașinărie incredibil de eficientă

Să nu fim naivi, regimurile totalitare nu ar putea rezista fără susținerea unei părți consistente a populației. Lucru care s-a și întâmplat, de altfel. Ideologia comunistă a oferit visătorilor un model social ideal, plasă în care au picat foarte mulți. Dorința de a schimba lumea în numele unui ideal (nu contează că este utopic), alături de uniformizare și, deci, de înlăturarea răspunderii individuale, au fost doi dintre pilonii principali. Ce poate fi mai tentant decât să fie responsabilitatea altuia pentru orice?

Da, este foarte atrăgătoare ideea de un “tătuc”. Frica de libertate și de responsabilitate rezidă în ființa umană. În ciuda a ceea ce suntem tentați să credem, libertatea se învață și se educă. Ăsta este și motivul pentru care regimurile opresive, totalitare, au șanse mult mai mari de reușită în țările mai sărace, cu un grad ridicat de analfabetism.

Concomitent cu vânzarea de iluzii , izolarea a fost un alt ingredient cheie în reușita regimului. Este vorba atât despre izolarea societății oprimate față de cele libere, care ar putea influența o mișcare de emancipare, cât și a indivizilor, unul față de celălalt. În al doilea caz nu mă refer la o izolare fizică, ci la încurajarea individualismului și a distrugerii ideii de colaborare cu semenii. Dezbină și cucerește. Parcă așa era, nu?

Un pic despre România

Despre perioada comunistă din România s-a tot scris, nu am să reiau. Am să las, totuși, link către colecția de resurse pusă la dispoziție de IICCMER (Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc). Găsiți acolo inclusiv arhivă de fotografii, informații despre Experimentul Pitești, închisoarea de la Râmnicu-Sărat sau cea de la Jilava.

Odioasă istorie, pe cuvânt. Cum or putea unii (prea mulți, încă) să regrete vremurile alea, este uluitor. Bineînțeles că nu se știe nici acum numărul victimelor regimului comunist. Unii istorici estimează 800.000, alții 1.500.000. Oricare ar fi varianta corectă, au murit mult prea mulți.

Au trecut 31 de ani de la căderea regimului, iar în instituțiile de conducere ale statului se regăsesc “dinozauri” din vechile structuri. Din partea aia, așadar, minime șanse (momentan) de susținere a unui proces corect, care să facă lumină și dreptate. Și va mai dura ceva, sunt sigură.

Singura soluție ar fi educația. Strategie de jos în sus, adică. Concomitent cu susținerea tuturor celor care ar putea ajuta să fie din ce în ce mai bine; prezență mare la vot, adică. Eu, cel puțin, nu văd altă cale. Scriam mai sus, reiau: libertatea nu e simplă, pentru că libertatea înseamnă responsabilitate și asumarea deziilor și a consecințelor, iar astea nu vin natural. Libertatea se învață.

PS: hai să vă mai las o sursă de informații despre comunism, că tot mi-am adus aminte de ea. Vine de la estoni, cea mai avansată din punct de vedere digital nație din Europa.

Gata, mi-am spus oful. De mâine revenim la zen și prăjiturele. 😊

Photo by Steve Harvey on Unsplash.