Dormeam. După o zi plină și deloc ușoară, reușisem să-mi bag nasul în pernă și să nu mă mai gândesc la nimic, să mă relaxez și să bag ceva vise lejere. Să fi trecut cam o oră din momentul în care am apucat să-nchid ochii, când am sărit ca arsă din pat. La două dimineața, îmi suna telefonul.
Senzația de gheară în gât o cunoaștem cu toții, fără îndoială, fiecare are sensibilitățile și fricile proprii. Aia nu este oră de sunat, deci fără îndoială că s-a-ntâmplat o nasoală. Când mai vezi și că numărul de telefon afișat pe ecran e al celei mai bune prietene a fiică-tii, cu care a plecat din nou în Vamă, e aproape motiv de infarct. Așa că, inevitabil, fără niciun fel de formalități, prima mea întrebare a fost “ce a pățit?”
Eu am un somn de bolovan, în general. Dacă sunt obosită, sunt în stare (am și făcut-o, de altfel) să dorm și cu capul sprijinit de boxă, în club. Ori la câțiva metri de un perete din lemn, în plină construcție. Chinuit cu ciocanul electric pentru cuie, adică. Sau, na, în autobuz ori metrou, c-am prins și pe-acolo niscai minute bune de picoteală. E clară ideea, presupun, nu mai continui.
La polul opus acestui mirobolant obicei, este reacția pe care o am în anumite situații. Puține, e drept. Însă, pe cât de lemn dorm în mod normal, pe atât de rapid mă dezmeticesc dacă este nevoie – sar la primul decibel al copilului ori la primul țârâit de telefon.
Din fericire, de data asta nu a fost nimic nasol, era întreagă, doar își pierduse telefonul în club și o rugase pe prietena ei să ne sune. Regula este ca atunci când este plecată să dea share location, pentru a o putea găsi în caz că se întâmplă ceva, dar a reușit să găsească obiectul chiar înainte de a actualiza noi poziția pe hartă.
Util obiceiul de a da unei persoane apropiate share location? Fără îndoială! Chiar și eu fac asta dacă plec singură seara pe undeva, ori dacă mă duc în parc și știu că stau mai mult. Însă nu asta era ideea. (În fond, nu pot spune că ar fi fost cine știe ce pagubă, noi i-am cumpărat întotdeauna telefoane decente, nu am fost niciodată dispuși să-i cumpărăm cine știe ce avioane.)
M-am bucurat și de data asta că a avut încredere să sune când a avut o problemă, indiferent de oră.
Gata, că-s zombie, mi se scurg ochii în gură. Am avut o zi infernală și prea puține ore de somn.
Am sărit și eu o dată la apelul telefonic al fiică-mii care era la o petrecere.
O rugasem să mă sune să mă duc s-o iau când vrea să plece. Preferam s-o iau eu în loc să ia un taxi.
Și m-a sunat. Și m-am trezit, la propriu, în mașină, în trafic, întrebându-mă dacă mă sunase sau am visat.
Totul e bine când se termină cu bine.
Da, exact. Bine că nu a fost ceva nasol. 🙂
Ce bine de tine ca poți dormi, oricum, oriunde. Eu pe avion nu dorm niciodată, si chiar pe zborurile lungi (14 ore Adelaide – Doha), ma ajut cu somnifere ușoare. Trebuie sa fiu “rupt” de oboseala ca sa pot sa dorm. Am avut călătorie pana in Ro, cu 4 zboruri in 40 de ore, și eu am dormit 1.5 – 2 ore!
Nu am activat niciodată share location, nu am avut practic nevoie. Nu avem copil sau adolescent, iar pentru noi adultii, nu cred ca este nevoie.
Două ore din 40? Wow! Aș fi zombie. Din fericire, nu am probleme de genul ăsta, pot dormi relaxată. 🙂
Heyyy, sper că ești bine. Tot intru zilnic pe aici si nimic nou. Mulți pupici!
Gata, am revenit acasă. În sfârșit!. Reiau programul normal în câteva zile, trebuie doar să termin de despachetat. 😘