Ne tot chinuim de ceva vreme să terminăm de renovat bucătăria. Și, ca-n orice poveste de genul ăsta, au apărut diverse necunoscute și situații imprevizibile. Ba nu era gresie peste tot, c-așa s-au gândit unii să amenajeze, dacă nu-i la vedere, nu contează, ba aia nu era gresie, ci marmură, ba a trebuit să refacem pereții, că erau drepți precum o tinerică de-o sută douaj’ de ani, ba am dat de vânzători incompetenți și tot așa. Aș putea continua cu lista variabilelor până va trece valul patru de covid și chiar mai spre vara lui 2022. Dar mai bine să nu, mă gândesc.

E greu, greu de tot să te ocupi de renovări și amenajări de o asemenea amploare când ai job full time, niscai chestiuni personale de rezolvat, un copil ce încă mai are teste de dat, plus o vacanță de planificat și împachetat. Totul e contra-cronometru, ești 100% în priză de dimineața, de la 8, până ce trece de miezul nopții. Nu am mai fost așa de mult. Am ajuns să adorm în timp ce mă îndrept cu capul spre pernă și să nu îmi aduc aminte deloc ce-am visat.

Merită efortul? Greu de dat un răspuns ferm, că fiecare e cu păsăricile și fixațiile lui. Noi doi, eu și inginerul adică, nu cred că aveam altă variantă oricum, chiar dacă ne-am fi dorit. Pe măsură ce am înaintat cu renovările, am modificat proiectul, am adaptat la noile necunoscute și am rezolvat treburi din mers. Ar fi fi terminat mai repede și mai ușor dacă am fi plătit pe careva să presteze? Fără îndoială, dar nu ar fi ieșit cevaul ăla pe care și-l dorește orice individ care știe că își amenajează spațiul pentru el, după nevoile și dorințele proprii, nu după reviste, nici după “rețete” ușurele Ikea style.

Acum am, exact cum îmi doream, sertarele înguste, cu ceaiuri și cafea, direct sub espressor, mașina de spălat lângă chiuvetă, sertarul cu vase de gătit sub plită și tot așa, până la eficiență maximă. Însă eficiența asta de care zic este adaptată perfect nevoilor și fluxului propriu de lucru. Că nu toate familiile sunt la fel, vorba ceea.

Am schimbat layout-ul și am returnat produse pentru că am găsit ulterior altele mult mai mișto, am făcut lucrurile exact pe sufletul nostru și a ieșit ce trebuie. Desigur, încă nu este gata, mai avem de reglat și finisat unele mărunțișuri, de pus plinte și niște LED-uri, să pice bine lumina pe blatul de lucru, dar ce a fost mai greu a trecut.

Când m-am văzut cu chiuveta funcțională, îmi venea să chiui de bucurie. Bine, adolescenta zice că, la cât de mare e, aia e cadă, nu e chiuvetă, dar să trecem peste aceste miștouri copilărești și să ne concentrăm pe ce e mai important. Funcționalitate, adică, și estetică (zice graphic designeru’ din mine). Iar când am reușit să aliniez și farfuriile murdare în mașina de spălat vase a fost de-a dreptul festiv. Mă gândeam dacă să le ordonez după culori ori după mărime, dar până la urmă am renunțat și le-am așezat la nimereală.

Cu această ocazie, am constat un lucru: dintre toate chinurile și lipsurile acestei perioade, cel mai mult și mai mult mi-a lipsit mașina de spălat vase. Este una dintre minunile tehnologiei de care zău că mi-e greu să mă pot dezlipi. A doua minune ar fi cuptorul electric, dar ăla era deja pe poziții, că suntem oameni normali la cap și renovăm casa pe bucăți, nu pe toată, de-a valma. (Zău că glumesc la faza cu normali la cap, nu mă luați în seamă, sunt obosită ca naiba.)

Am să revin cu poze decente când terminăm de finisat cu totul. Și cu niște tips and tricks, am descoperit pe parcurs câteva chestiuni foarte de ajutor și, cine știe, poate mai prinde nebunia pe careva și are nevoie de ele.

Gata, somn, că iar e 1 dimineața și mâine o luăm de la capăt. 😊