Pe vremea când parentingul nu era deloc modern, iar părinții nu ne suflau în ceafă la fiecare pârț strănut, nici nu ne hăituiau cu șapte mii de activități extrașcolare, rămâneam destul de des singuri acasă. Uneori, chiar și câte două zile la rând. Nu știu cum o fi stat treaba pe la alții, dar ai mei se duceau des la țară, să îi ajute pe bunici la diverse, și nu ne luau de fiecare dată cu ei.

O fi fost din cauză că voiau să mai scape de gălăgie, o fi fost că le era greu să aibă și grija noastră acolo și să se ocupe de munci, habar nu am. Cert este că rămâneam cu două puștoaice gureșe pe cap (sor-mea și o verișoară), iar eu cică eram aia responsabilă cu tot, pentru că ele erau cu v’o cinci ani mai mici decât mine. Iar ca să nu ne plictisim, mai venea și vecina de-alături, tot de o seamă cu ele. Mi-e limpede acum, scriind paragraful ăsta, că nu voiau decât să mai scape de noi.

Iar dacă lucrurile au fost cum au mai fost când eram mici, pentru că în afară de demolat jumătate de casă și de terorizat vecinii nu făceam mare lucru, când am crescut, lucrurile s-au schimbat radical. Dar să nu mai pierdem vremea și să vă spun cum e cu clătitele.

Ingrediente și metodă de preparare

Se ia una bucată ma’mzelă studentă, se instruiește cum că trebuie să aibă grijă de cele trei grații deja ajunse la liceu și i se pune în vedere că sunt cam nărăvașe, prin urmare trebuie supravegheate îndeaproape. Fără băieți în casă, adică, fără alcool și fără tutun. În rest, ‘Mniezău cu mila și aveți grijă să nu exagerați cu muzica, să nu sune pensionarii din bloc la poliție.

Se aliniază cele trei ființe pe canapea și se încep tratativele. Discotecă? Neah. Ce sens are? Nu-s părinții acasă, nu ai pe cine enerva, nu are farmec. Petrecere mai bine? E musai să te avertizez, când ajungi în punctul ăsta, șezi oleacă și cugetă cu atenție dacă e ok ce vrei să faci. Doar știi că o parte dintre vecini nu te mai suportă deloc de la ultima aventură, când v-ați apucat să răcniți melodii d-ale lui Dan Spătaru la miezul nopții, cu geamul din sufragerie larg deschis. Așadar, fii cu cap, invită la petrecere și un prieten bun, care lucrează la poliție. Să te asiguri că te afli de partea legii, nu de alta.

Mbooon. Deci ai stabilit că-i cu petrecere. Ai nevoie de mai mulți invitați, desigur, că d-aia e chef. Faci un ibric mare de cafea, torni licoarea fierbinte în cești, te relaxezi și te apuci să faci lista. E cam din scurt, dar sigur, sigur or să vrea măcar câțiva să vină. Problema e destul de spinoasă și trebuie rezolvată cu cap, că dacă-l inviți pe Costel, nu o să vrea să vină și Gicu. Dar dacă vine Gicu e bai, nu se suportă nici cu Titel, de când s-au certat pentru fata blondă de la blocul din spate. Ca naiba, vă zic.

Mai taie nițel stresul, fir-ar să fie, că nu vrei să ajungi cu nervii franjuri în două ore. Scoate un pachet de țigări, să mai calmezi situația și să poți gândi mai limpede. Cheamă totuși doi prieteni apropiați, să te ajute cu lista de invitați. Bine, fie, mai cheamă doi. Ei, deja parcă miroase a petrecere, nu? Și a fum de țigară deja împrăștiat în toată casa, dar cine mai ține cont de amănunte de genul ăsta, când toată lumea râde, glumește și a dat-o deja pe bere. Să n-aud că nu se respectă regulile, berea e aliment, să fie clar!

Shit, stai, sună la ușă! Te uiți pe furiș pe vizor, și vezi că e vecinul de-alături. Îți îngheață mațele-n tine, dar nu ai cum să nu-i deschizi, știe că sunteți acasă. În plus, fie-sa e la tine. Înghiți nodul din gât, le faci agitaților semn să înceteze cu hăhăiala, încerci să împingi cât mai în spate multitudinea de perechi de încălțări aruncate la ușă și deschizi numa’ puțin, puțin de tot. Scoți un ochi și spui un “bună ziua” timid. Iar pentru că ești o persoană extrem de inspirată, la întrebarea “măi, ce faceți voi aici?” răspunde ferm: “clătite”.

Omului or să îi iasă ochii din orbite la auzul unei asemenea răspuns, duhoarea de tutun numai cu miros de clătite nu poate fi confundată, iar fum atât de consistent se împrăștie doar dacă le coci la foc zdravăn, minim treij’ de minute pe fiecare parte. Dar nu te lăsa, uită-te fix în ochii lui și nu clipi deloc. Sigur, sunt șanse să auzi un “bine, să îmi aduceți și mie trei clătite cu gem după ce terminați de gătit”, dar asta doar dacă ești foarte, foarte ghinionist. Ca noi, adică. 😛

–

(Photo courtesy of Gratisography.)