Aeroportul Charleroi, la security, ea și el, cuplu, fix în fața noastră, se tot agitau cu bagaje și plăsuțe. Mă uitam uimită la baxul de sticle de cola care se ițea dintr-una dintre papornițe și nu înțelegeam de ce ai încerca să iei așa ceva după tine, în avion. Aruncă un ochi și băiatul care trece bagajele prin scanner și le spune că nu au voie cu ele, apoi îi întreabă dacă mai au și alte lichide.
Mai aveau. Niște sticle cu apă, încă v´o două cu suc, câteva doze de habar nu am ce… Când au început să scoată lichide de prin toate sacoșele și toate buzunarele, toată lumea din jur s-a oprit și a început să se holbeze la ei. Chiar dacă, să zicem, ar fi fost prima lor călătorie cu avionul, oare nu or fi știind nici să citească? Aeroporturile sunt pline de afișe cu ce nu ai voie, iar companiile aeriene trimit oricum, pe mail, condițiile de călătorie.
Dar partea cea mai drăguță a venit abia la final, când individul a scos ultima doză de zeamă și, în loc să i-o dea băiatului de la security s-o arunce, a desfăcut-o și s-a apucat să soarbă tacticos din ea. Ba chiar i-a oferit și soției. O gură, două, șapte, lumea din jur cam începuse să-și piardă răbdarea. Îmi venea să-i spun că-i dau eu doi euro, să-și cumpere alta, numai să se care dracului mai repede de acolo. Rar, foarte rar am văzut o asemenea doză de nesimțire și de zgârcenie.
Iar când ai fi zis că gata, s-a terminat circul, la poartă au întors-o și pe ea din drum, să-și scoată metalele, că era plină de brățări și zdrăngănele doamna. Se pare că și această informație trecuse razant pe lângă urechile lor.
Mi-e foarte greu să pricep astfel de comportamente, în general, indiferent de țara în care mă aflu. Mi-aduc aminte că acum mulți ani, la prima mea călătorie cu avionul, eram cu ochii căscați cât cepele și cu urechile ciulite ca un iepure hăituit. Nu aveam idee ce am de făcut, mi-era teamă ca naiba, ca atare încercam să fiu atentă la tot, să nu încurc, să nu deranjez.
Altfel, nu aș putea în veci să stau lângă un asemenea Hagi Tudose, nici să-i suport nesimțirea. Cum, mă, să stai să bei mizeria aia de suc, când așteaptă atâta lume la coadă? Cum? O zeamă infectă, pe care și-o permite, la o adică, chiar și cel mai sărac cetățean. Un rahat pe care l-ar fi putut cumpăra din duty free sau din avion, dacă i-ar fi ars buza în ultimul hal după el. Eu i-aș fi îndesat cutia pe gât.
Altfel, tre´ să menționez că deși am zburat la low cost, nici nu a mirosit a salam în avion, nici nu s-a aplaudat la aterizare, nici nu a fost îmbulzeală. Nu știu ce naibii se întâmplă cu lumea asta, sper doar să nu se apropie apocalipsa.
Mă gândesc că poate era vorba de un pariu, sau ceva de pe TikTok de încearcă lumea și e în trend. Cum sa faci asa ceva? Incredibil!
Oricum ar fi, ați avut parte de spectacol și nu v-ați plictisit așteptând.
Distracție faină în mica escapadă!
Mulțumim! 🤗
Nu i-ar fi ajutat TikTok-ul, nu au voie să filmeze acolo oricum. Impresia mea e că erau doar dubioși.
Ce bine am facut cand am decis sa plecam din tara! Nu iti vine sa crezi ce citesti sau auzi. Citeam un pic mai devreme si la Mihai pe blog despre ala cu BMV-ul parcat. Absolut incredibil.
Incercam sa evitam pe cat posibil contactul cu “diaspora romaneasca” din Adelaide, caci la multi din ei, chiar daca au plecat de multi ani din tara, nu le-a iesit “romanismul” din sange. Un exemplu: ma duc la pescuit si le spun si altor romani daca vor sa vina. Rezultatul? A trebuit sa il rog pe unul din ei sa dea radioul mai incet, radio la care asculta manele sau post de radio romanesc. I-am explicat frumos ca am mers la balta sa ma relaxez nu sa ascult manele, cu atat mai mult cu cat fac urticarie de la ele. Merg in magazine si vorbesc tare, vorbesc romaneste in fata vanzatorului, se “sapa” intre ei cat pot, sunt invidiosi pe succesul altui roman, si cate si mai cate. Din pacate experientele negative le-am avut la scurt timp dupa ce am ajuns aici, cu toate ca in localitatea respectiva eram doar cinci familii de romani. Dupa cum ti-am mai spus, doua saptamani in Ro ne sunt absolut suficiente.
Emil, nu erau români indivizii. 🙂 Nu deținem noi exclusivitate pe nesimțire, am întâlnit-o cam peste tot, doar doza și frecvența diferă.
@Emil, când plec pe afară, dacă nu sunt români pe care îi cunosc mă feresc de ei ca ăla mic și negru de tămâie.
@didina, când îmi aleg “banda” dacă nu e indicată de vreun security… inspectez repede… să nu fie chinezi, să nu fie indieni, să nu fie impacientați, să nu fie bling bling-uri, să nu fie multe bagaje. Mi-am format ochiul și îmi cam iese de fiecare dată. Am o dexteritate la făcut bagajul, pe care nu o aveam la început. Totdeauna în bagajul de mână am șosete și lenjerie pentru cel puțin două zile în cazul în care bagajul nu ajunge odată cu mine. Locul în avion cât mai în fața și mereu la margine.
BaGheRa, aeroportul Charleroi e mai bizar un pic, te așezi la coadă, dar nu vezi nimic la security. Surpriză totală. Și nici nu mai ai cum să schimbi coada.
Cei doi cetățeni din poveste erau ori belgieni, ori francezi.
@didina, mdea nu am avut plăcerea, deși orașul este destul de ok, cochet as putea spune. Mâncare bună! Singurele locatii de pe care am zburat cu low cost au fost Luton UK, Fiumicino – Roma, Dusseldorf – DE către și dinspre București!
Pe Norwich am pățit-o odată, m-au întors că aveam în bagajul de mână o paletă de tenis de masă, asta după ce zburasem de vreo 10 ori de pe același aeroport cu ea fără probleme. Ce este interesat este că îți cer 10 lire ca să intri în aeroport pentru a ți se controla bagajele pe bandă. Cică este taxa de dezvoltare, dar timp de doi ani cât am zburat acolo nu am văzut mișcându-se ceva în direcția asta!