Încep cu o precizare: atelierul inginerului (adică locul în care meșterește diverse și-n care-și mai cioplește câte un deget), pentru că e mic și-nghesuit, a fost botezat “coteț”. De către je, ăv cors, drept răsplată că spune genților mele “papornițe”. Deh, dulcegării de familie, că noi suntem pe finesse și pe d-astea-ntre noi. Discutăm elevat și elegant, vorba ceea. 😀 Gata, am încheiat paranteza.
–
Eram toți trei jos, în living, eu mă pregăteam să număr pixelii de pe ecranul laptopului, inginerul își căuta hanoracul, iar copilul gravita haotic pe lângă noi.
– Honey, mi-ai văzut hanoracul negru? mă-ntreabă inginerul.
Ridic o sprânceană peste ecran, scanez rapid încăperea:
– Ăla de pe copil, adică?
– ‘Ți nația, copile, iar mi-ai furat din haine?
– Împrumutat! vine răspunsul, prompt.
– Cum zici tu. Dă-mi-l înapoi c-am treabă.
– Un’ te duci?
– În coteț.
– Și ce faci acolo, te duci să clococești? întreabă mândră de ea, cu mâinile-n șolduri, că a făcut o glumă. Numai că s-a lăsat liniște. Lăsaserăm amândoi ce făceam și deveniserăm atenți.
– Cloco… ce?
– Ăăă… clocotești?
– …
– Atunci cum se zice corect?
– La ce???
– La ce face găina când stă pe ouă.
Eu eram deja pe sub masă de râs. Aveam parte, încă o dată, de un episod de răscolit cuvintele cu furca și scos pe gură de-a valma. Că mândra așa face de când e nevoită a vorbi romnână, olandeză și engleză în aceeași zi, gândește una, da-i iese terci când e de exprimat. Un fel de “luați voi niște frânturi de cuvinte, d-acilea, și descurcați-vă, puneți-le-n ordinea corectă dacă e musai”.
Probabil că și “clococit” va intra în folclor, la noi în casă, desigur, la fel cu au rămas povestea lui “Topârcică”, târnăcopul care nu era topârnac, dar ar fi sunat aiurea să îi spună păstârnac, ori vorba aia cu “m-ai împins emoțional”. Mai avem multe altele pe lângă, că doar nu suntem amatori, dar astea au fost cele care au “scris istorie”.
Stai să vezi cum e când în loc de “făcut” copilul spune “fucut”. Și în loc de “c”, același copil, spune “t”.
Acum, pune tu litera “c” acolo unde trebuie și vezi ce iese.
Iese ce trebuie. Nu? 🤭
O versoara mica si dulcica, circa 3 ani, impiedicat de ceva si cazut printre alti copii. Povestit apoi acasa patania: “si copiii au râzat, dar eu n-am plângat” 😃
:))))))) Simpatică.
Uneori am senzația că mândra mea nu a depășit nici ea trei ani, chiar dacă e aproape adult.
Stai, ca mi-am amintit una si mai nostima, à propos de plozi multi-linguali. O nepotica franco-romana, o ia ta’su si o zvarle-n sus si o prinde, aia chiraie fericita, apoi fuge la ma’sa: mamí, papà m’a ridiché! Iar sor’sa, liceana, viseaza sa “se faca” scriitoare: “vheau sa sicriu” 😂
Si-apoi stii ceva, noi santem batrani, dar sa auzi ce ghiveci vorbim in casa, amestecand cuvinte din 3 limbi in aceeasi fraza (the dog har fået mâncare etc) si inventand de-a cuvinte…si apoi ne umfla rasul de ce perle debitam. Important e ca mesajul sa fie receptionat 😁
Ridiché. 🤣🤣🤣 Cred că p-asta o împrumut, sună prea bine.
Da, important e că înțelegem noi acasă, dar mi-e teamă când om ieși iar în lume. O să îi speriem pe ceilalți. 🤭
Eu am avut prima experiență din asta cu surorile fiică-mii care s-au născut și locuiesc în Canada. M-au zăpăcit complet că înțelegeam ce spun, dar era un cuvânt în franceză, unul în engleză, unul în română.
Dar de pomină a rămas “supa cu leguște și “afolica” nepoată-mii.
Nu-mi plac leguștele, mâncam doar supa. 🤭