De când a început pandemia, am stat cu ochii pe copil ca pe butelie. Din două motive, în principal. Unu – să avem grijă să nu o ia razna (e greu rău pentru adolescenți și pentru copii, în general, să stea în casă cu lunile), iar al doilea – am fost foarte curioși să vedem cum abordează problema. Nu e că am folosi odorul pe post de cobai, însă unele evenimente, mai ales cele foarte solicitante, sunt o hârtie de turnesol excelentă, ajută părintele să observe dacă educația pe care a oferit-o este corectă, suficientă, sau dacă necesită ajustări și completări pe ici, pe colo.

Pandemie, spuneam

Ne-am străduit mult să nu ne panicăm (nu mi-a ieșit nici mereu, nici 100%) și să nu-i oferim idei gata mestecate. Am îndemnat-o să caute singură informații, mereu din mai multe surse, dacă nu sunt cele oficiale, și să încerce o interpretare proprie, o disecție logică a situației și o tentativă de anticipare. Scenarii posibile, scenarii probabile. Alternative.

Rezultatul, o spun fără nicio urmă de modestie, a fost peste așteptări. Educația primită acasă, plus cea de la școală, care a atârnat și ea foarte greu în context, și-au arătat măsura.

Când ești obișnuit să citești și să iei informațiile din surse de încredere, când ești învățat să cauți dovezi științifice, în loc să te închini la sfintele moaște, atunci vei face tot ce-ți stă în putință să respecți regulile, să porți mască și chiar să-i tragi de mânecă pe cei din jurul tău să facă același lucru. Când înțelegi un pic de biologie și nu ai creierul alterat de superstiții sau credințe absurde, înțelegi că-i important să porți mască în spații aglomerate, pentru a-și proteja pe ceilalți, și că vaccinarea în masă este absolut necesară pentru a scăpa de coșmarul ăsta.

Da, am stat cu ochii pe știri și cu degetul aproape blocat pe butonul de Refresh, abia așteptam să înceapă și în Olanda vaccinarea minorilor, dar nu a fost cazul să intervenim în niciun fel. Aflase deja știrile, odată cu noi, și își făcuse programarea pentru vaccin. Să mai spun încă o dată că s-a umflat pipota-n mine, de bucurie, ori e lesne de anticipat? J

Sâmbătă și-a adunat hârtiile, cartea de identitate și cardul de asigurat, a dus-o inginerul până la centrul de vaccinare, apoi s-a descurcat singură. Bine, nu e că nu s-ar fi descurcat și să ajungă până acolo, are bicicletă și Maps pe telefon, poate ajunge oriunde are nevoie, numai cu trenul să nu meargă, dar, dacă tot ieșiserăm cu mașina, de ce nu? Glumesc, poate să meargă și cu trenul, acum verifică de zece ori daca se suie în cel corect.

În concluzie

Dacă vrem o societate mai bună, e musai să îi educăm temeinic, apoi să le punem la dispoziție instrumentele necesare și să îi lăsăm să se ocupe singuri de tot ce le stă în putință și depinde de ei. Să nu le dăm mură în gură și să nu-i protejăm excesiv. Au nevoie și de un pic de adrenalină din când în când, de responsabilități, plus o fărâmă de neprevăzut. Și da, au musai nevoie să experimenteze, inclusiv eșecuri, pentru a ajunge niște adulți realiști și responsabili.

Mă uimesc indivizii care, după ce și-au crescut copiii în bule de cristal, se plâng că nu se adaptează. Păi cum altfel, măi, nene? Mi-e greu mie, adult cu experiență, existență agitată și plină de evenimente să mă adaptez uneori, darămite unui copil care nu a văzut o știre în viața lui? Da, informațiile trebuie selectate și adaptate vârstei lor, doar nu suntem nebuni să le arătăm accidente hidoase și mațe înșirate pe trotuare, dar nu e normal să nu știe că se pot întâmpla, pentru că apoi nu-s atenți și pot deveni ei înșiși victime. Ori se panichează în momente cheie și ratează posibile rezolvări

Iar între “poartă mască pentru că așa zic eu” și “poartă mască pentru că uite, aici, ce consecințe poate avea boala asta, nu vrem nici să o avem, nici să-i îmbolnăvim pe cei din jur” e o diferență majoră. Aceea între un simplu executant și o “locomotivă” pentru alți copii, care poate că nu au fost la fel de norocoși în privința calității educației, sau între un copil care așteaptă și unul cu inițiativă. 😊

–

(Photo by Raimond Klavins on Unsplash.)