În ciuda ploii și a vremii deloc prietenoase, am avut un weekend liniștit și relaxant. Mă rog, cumva, în limita cerințelor și a treburilor cotidiene care nu iartă nicio familie, indiferent ce și cum, dar pot spune că a fost bine.

Scena pe care doresc s-o-mpărtășesc s-a petrecut sâmbătă seara. Eram în mașină cu inginerul, ne întorceam din Amsterdam, unde fuseserăm să mâncăm cu niște oameni dragi nouă și taman ne parcaserăm undeva în cartier. Ceva mai departe de casă că, deh, așa e când vii la spartul târgului, parchezi mai la Cuca Măcăii, pen’ că toate locurile de la botul calului sunt ocupate deja. Dau să cobor, când îmi sună telefonul.

– Auzi, voi cât mai stați pe acolo, la cât aveți de gând să ajungeți acasă? mă ia la rost adolescenta.

Mă blochez în primă fază, mă uit la ecranul telefonului, zic că poate o fi altcineva, nu fie-mea, după care o-ntreb care e baiul, dacă s-a întâmplat ceva. Nimic, aparent, era doar îngrijorată că se întunecase afară, iar noi bântuiam.

Ne-am târât spre casă amândoi, pitiți sub umbrelă, râzând ca tâmpiții tot drumul. Ia uite, nene, a ajuns copilul să ne certe că unde umblăm și de ce nu suntem acasă. Hahaaaaaa! Cum a fost asta! Intrăm în casă și-ncepe să turuie.

Că ce căutăm pe străzi la ora asta, că ea e obosită, o doare capul, c-au rupt-o ăia la serviciu, a avut o zi plină. Plină, e clar? Epuizantă de-a dreptul. Am tras porția a doua e râs și i-am explicat că așa e de obicei la serviciu, lumea muncește (în general, desigur; nu toți și nu peste tot), dar, în principiu, foarte puține firme sunt dispuse să plătească oameni să facă nimic.

O mențiune, că am lipsit de aici cam mult, dar am să lipesc bucățile de puzzle la loc, pe măsură ce trece timpul: adolescenta lucrează câteva ore pe săptămână la un comic book store nu pentru bani (suma este modică, evident, și reflectă numărul mic de ore), ci pentru experiență și pentru a se obișnui cu responsabilitățile. Nu am trimis-o noi, dar nu ne-am opus deloc când ne-a anunțat ce dorește să facă. Cam asta este cultura pe-aici, mai toți copiii cu vârste de peste 16 ani au job-uri part time, ușurele, ca să-și câștige banii de buzunar.

Pot spune c-am savurat momentul din plin, la fel și schimbul de replici. În sfârșit, putem să ne relaxăm și noi. Putem ieși singuri, fără să ne mai facem programul în funcție de ea, este un copil independent, responsabil și, în mod cert, capabil să se descurce și să își poată câștiga traiul. La angajare a fost singură, a avut nevoie de la noi doar de numărul contului, pe care i l-am trimis pe WhatsApp. Atât. Nu ne-am amestecat și nu am intervenit în treburile ei. Dacă greșește, e bine s-o facă acum, cât este lângă noi și o putem ajuta, dar considerăm că cel mai bine este să experimenteze realitatea pe propria-i piele.

Gata, atât pentru azi, că se apropie miezul nopții, iar mâine e zi d-aia în care ne pun oamenii răi să muncim și-ar fi bine să fim odihniți. 😀