București, Piața Muncii. Sunt la semafor, aștept să se facă verde, să pot traversa către Vatra Luminoasă. E cald încă, ploaia abia s-a oprit, traficul la oră de vârf e dement, două mașini ale ambulanței abia se strecoară printre autoturismele ce gâtuie bulevardul deja ticsit. Un individ tușește cu simț de răspundere și urlă ceva în telefon, nici gând să-și acopere gura, așa că mă trag mai de-o parte. Se fâțâie, se întoarce pe toate părțile, apoi aud fără să vreau conversația.

Costi, personajul de la capătul celălalt al “firului”, era informat că este un prost și că va ajunge foarte repede de râsul curcilor, în cartier. Motivul era că dăduse ceva declarație la intrare în țară și că-și făcuse test PCR. Respectase ceva reguli, adică, fapt innaceptabil în viziunea individului urlător din spatele meu.

Mă dau doi metri mai încolo și mă rog să se facă verde mai repede, dar nu am noroc. Individul behăie și se hăhăie-n continuare la telefon:

– Fratele meu, îți spun doar o data: ești prost! Da’ nu așa… prost ordinar, ești prost cu acte în regulă. Uite aci, la mine, io am covid, l-am luat de la Maricica, când a venit de la engleji, da’ nu stau ca vaca în casă. Îmi văd de viață, băăă, fratele meu. Io nu sunt prost, să mă ție pe mine în casă aiurea. E clar?

Habar nu am ce a răspuns Costi, am luat distanță urgent. Uluitor, am fost singura, ceilalți indivizi, care așteptau să traverseze, nu au părut deloc deranjați de informațiile care-i erau urlate lui Costi, la telefon. Ba, dimpotrivă. Un individ la v’o cincizeci de ani s-a întors spre el și a început să râdă, apoi și-a înfoiat burtoiul, s-a îndreptat de spate și i-a șoptit suav femeii ce-l însoțea:

– Uite, fă, ăsta om adevărat, nu ca cumnat-tău. Da? Să nu-mi mai vii mie cu avioane din astea. E clar?

Am traversat repede strada, că se făcuse verde între timp. Nu am idee ce a răspuns doamna Fă.