Nu-mi plac deloc supermarketurile. E drept, sunt la îndemână, oferă o gamă variată de produse, însă, pentru cumpărat mâncare, prefer să cumpăr de la micii producători locali.

Pentru că mi-am petrecut o parte din timp la țară, la bunici, mi-a fost foarte greu să mă adaptez la alimentele cu gust de carton din magazine. Carnea fadă, legume cu gust de nimic și fructele pe care foarte rar le nimerești apropiate de ce ar trebui să fie nu pot fi pe gustul cuiva care știe cum ar trebui să fie mâncarea.

De câte ori mi-aduc aminte de tocana de legume cu carne de cocoș a bunică-mii, îmi plouă în gură. Sau de pâinea coaptă afară, pe vatră, făcută din făină produsă local, apoi scobit miezul și îndesată acolo niște brânză proaspătă de capră. Și roșii, desigur. Mari, cărnoase, dulci și pline de aromă. Efectiv nu aveam nevoie de nimic altceva. Mâncare normală, fără potențiatori de arome, fără coloranți, conservanți și ce alte mizerii mai îndeasă ăștia în mâncarea de-o vând.

E drept că e imposibil să hrănești normal și sănătos o planetă întreagă, că suntem mulți ai naibii, dar unii avem noroc. Încă mai există fermieri care produc cu simț de răspundere și, din fericire, unii dintre ei s-au adaptat perfect la vremurile moderne, fără a face rabat la calitate. Ba, dimpotrivă.

În weekenduri ne place să mergem să cumpărăm de la fermele din zonă și, deși ne propunem să mergem doar după fructe, legume, suc, ouă și lactate, de fiecare dată ne întoarcem acasă cu mult mai multe produse. Fermele care au mici magazine vând nu numai produsele proprii, ci și altele, mărunte, produse tot local. Miere, ciocolată de casă, prăjiturele, cremă de mâini, bere artizanală sau vin de căpșuni sunt numai câteva dintre cele care ni s-au lipit de mâini și, deși nu-s ieftine, n-am regretat nicio secundă. Sunt minunate.

Iar bonus la calitatea produselor și la gustul infinit mai bun al mâncării, comparativ cu cea din magazinele “de oraș”, este susținerea micilor fermieri. Prefer oricând să cumpăr din lanțul scurt, pentru ca zona în care mă învârt să prospere, iar feedback-ul din partea producătorilor este unul pe măsură. Mereu văd schimbări, multe dintre ele în special în ușurarea procesului de vânzare. Că, na, oamenii ăia sunt ocupați cu munca acolo, nu stau toată ziua la tejghea, că poate mi se pune mie pata să merg după căpșuni în miezul zilei.

Așa au apărut automatele de produse, pe care le văd implementate din ce în ce mai des la punctele de vânzare. Temperatura este controlată, mâncarea nu e lăsată să zacă la soare, pe o tarabă, iar plata se face cu cardul. Civilizat. Nu te plouă, nu te ninge. Ai tras mașina-n parcare, ai intrat, ai plătit, te-ai cărat. Ba chiar au pus și fructe ce pot fi mâncate pe loc (spălate, adică). Cine știe? Poate vrei să te întinzi pe iarbă, în curte, și să mănânci niște căpșuni cât aștepți să se coacă cireșele.

Apropo, că tot veni vorba despre ferme și viața la țară, am văzut Clarkson’s Farm și mi-a plăcut foarte mult. Jeremy Clarkson, cunoscut din vechea formulă Top Gear, s-a făcut fermier. Show-ul e amuzant, autentic, lejer și mi-a făcut dor de zilele când ieșeam cu gâștele la păscut. Țărancă, știu, da-mi place. 😛

–