Libertăți prost înțelese

6 octombrie 2021 | Povești | 6 comentarii

Scurt, condensat, că am avut o zi… Aș fi preferat sa calc douăj’ de cămăși, în loc să mă dau cu capul de tastatură (metaforic, desigur, augusta-mi făptură e mult prea delicată pentru astfel de acțiuni barbare). Iar eu urăsc să calc. Așadar.

Dacă prin “libertate” înțelegi că poți spune orice, oricând, oricui, nu numai că ești pe lângă subiect, dar ai și obrazul cam gros. Libertatea de exprimare nu înseamnă că poți fi mitocan sau că este ok să sari calul. Dreptul ăsta este garantat prin Constituție și poți face uz de el, nelimitat, atâta vreme cât nu aduci prejudicii de imagine celor la care faci referire.

Dacă prin “libertate” înțelegi că te poți comporta ca un gibon proaspăt coborât din copac, atunci locul tău e la zoo, nu în societate. Nu poți arunca gunoaie la întâmplare, nu poți găuri pereții cu bormașina la trei dimineața, dacă ai vecini pe care i-ai putea deranja, nu poți scuipa oamenii pe stradă și nici nu te poți căca în metrou, pen’ că așa te-a tăiat cheful. Sau, mă rog, poți, dar trebuie să suporți consecințele și să lași discursurile despre drepturi și libertăți unor minți mai aerisite decât a ta. E clar că subiectul te depășește.

Dacă prin “libertate” înțelegi că, în plină pandemie (de oricare ar fi ea, discutăm despre probleme medicale serioase, ce au depășit stadiul endemic) te poți da cu curul de pământ că tu ai dreptul să intri oriunde dorește mușchiul tău de nevaccinat, și să primești ce-ți dorești, ești în eroare. Și nu o spun doar eu, bazându-mă pe logică elementară, ci au bătut-o-n cerneală niscai judecători de la Haga. Judecători care au decis, conform legislațiilor în vigoare, că prezentarea unui QR code nu este discriminatoriu, nu încalcă nici dreptul la intimitate, nici pe cel de a alege. În fond, unul alege să nu se vaccineze, altul să nu-l primească pe tarlaua lui.

Uluitor pentru creierașele pline de drepturi, dar lipsite de obligații, în societate ești obligat să respecți, mai întâi, binele comun. Este utopic să crezi că poți beneficia de protecția oferită de modelul social (da, UE funcționează pe model socialist; unul modern, e drept, însă cetățenii chiar au nevoie de plasa aia de siguranță), dar să te comporți de parcă ai trăi în libertarianism. Nu poți face orice îți trece prin cap, dacă încalci drepturile celorlalți cetățeni. Că, vorba ceea, cuvântul societate se referă la o mulțime, nu la un individ.

Spor la bun simț! 🙂

6 Comentarii

  1. Ruxandra

    Aoleu, mamica, da’ cine te-a suparat asa rau?

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Niște unii care m-au asasinat cu libertățile lor. 🙂

      Răspuns
  2. Elena P

    Ete, măi, la ea că și-a făcut timp de scris. Ptiu, ptiu, ptiu, să nu te deochi!
    Acum, revenind la text. Bun, scris excelent!
    O să încerc să nu mai adorm dimineața în metrou pe două scaune. 😀

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Eleno, la cât ești de mare, n-ai cum să dormi pe două scaune nici dacă te-ntinzi. 😜

      Răspuns
  3. VictorR

    Întrebare foarte serioasă. Cei vizați sunt din România sau de-aiurea? Ca să știu dacă mă auto-consolez sau mă-ncrâncenez mai abitir.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      De peste tot, Victore. A fost protest weekendul ăsta, în Amsterdam. Sunt niște unii de se simt discriminați, săracii, cică sunt asupriți de QR code.

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă