Mormăilă

16 iulie 2021 | Povești | 8 comentarii

În general, nepoții sau copiii prietenilor mi-i educ numai de bine, c-așa-s eu, un adult responsabil și sufletist. Pe nepoată-mea a’ mai mică, de pildă, am învățat-o nu numai să lege șireturile pantofilor între ele, ci și cum să dea deșteptarea prin casă, dimineața. Zilele astea, că tot am petrecut v’o două dintre ele în București, i-am explicat copilei în detaliu cum trebuie trezit inginerul (aka ursulețul Mormăială).

Partea foarte mișto a fost c-a prins procedura imediat. De a’ mică zic. Bine, și eu știu să explic foarte clar, e adevărat, dar și puștoaică are un talent înnăscut de a chinui adulți, altfel lecția nu ar fi fost nici pe departe atât de eficientă.

Procedura este următoarea: se cațără piticotul călare pe adult, apoi începe să-l gâdile, să-l tragă de barbă și să-i zică la ureche, repetat, de minim zece ori “Trezireeeaaaa! Trezirea, Mormăială!”. Efectul este garantat. Se vaită ursulețul ce se vaită, deschide cu greu un ochi, apoi încet și pe celălalt, dar până la urmă se trezește.

Va începe un pic de chirăială prin casă, pentru că Mormăilă nu se lasă cu una, cu două și va dori să guste burtică și aripioare de piticot înainte de a se arunca din nou în bârlog dar, într-un final, nu are de ales și trebuie să se declare înfrânt. Singurul lucru care-i rămâne de făcut este să se consoleze cu o cafea și cu gândul că are o țâră de răgaz până a doua zi, când urmează să fie chinuit din nou. 😜

Gata, tre’ să fug, acuș apare a’ mică p-aci și taman am ticluit un plan nou, pe care vreau musai să îl discut cu ea. Să vedem, desigur, ce putem îmbunătăți la el. Vă spun eu că ursuleții ăștia de casă trebuie ținuți în priză mereu, altfel își pierd antrenamentul, iar asta nu-i bine deloc. 😀

8 Comentarii

  1. VictorR

    1. Bietul om! Bietul om! Bietul om!
    2. Mă bucur că ești iar bucuroasă. Că veniseși cătrănită rău!
    3. Bietul om! Bietul om! Bietul om!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Bucuroasă sunt că ne vedem familiile și prietenii, altfel…
      Da, da, plânge-i de milă, bietul de el. 🤭

      Răspuns
  2. Ruxandra

    Curent si semnal aveti? Intreb pentru un prieten.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Ruxandra, spune-i prietenului că da, avem. Am plecat din zona buclucașă. 🙂

      Răspuns
  3. Emil

    Cum ar fi oare daca “mormaila” ti-ar face si el una de genul, sa nu iti gaseti cafeaua dimineata? ☕
    Acasa totul este ok? Nu aveti probleme in zona cu inundatiile?!

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Emil, stai liniștit, face și el destule. 🙂
      Nu în zona noastră au fost inundațiile.

      Răspuns
  4. Anouk

    Sunt sigură că pe dinăuntru zâmbește și ”ursulețul Mormăilă” chiar dacă trezirea e bruscă și nedorită.

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Sigur că zâmbește, Anouk. Ne distrăm. 🙂

      Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă