Povestea lui Topârcică

6 decembrie 2020 | Povești | 6 comentarii

Pentru că tot mai citește fie-mea pe aici din când în când, zic să îi fac o “bucurie” și să mai povestesc încă una de-a ei.

Când am plecat noi din România, avea zece ani, abia terminase clasa a patra. Avea un vocabular limitat, care s-a amestecat rapid cu engleza și cu olandeza. Și ca să fie terciul complet, la școală învață franceza și germana din olandeză, pe care a învățat-o folosindu-se de engleză.

Comunicarea cu puiul meu, așadar, este un adevărat spectacol. De cele mai multe ori, nici nu mai cer lămuriri. După cei șase ani de amestecat cuvinte, am învățat să deduc din context (știți voi, ca la pitici).

Alteori, însă…

Acu’ ceva vreme, venise prietena ei de suflet din România la noi, în vacanță. Gălăgie mare de tot, cum bine vă puteți imagina. Decid fetele să joace Saboteur, un joc cu cărți, haioșel. Mă invită și pe mine, pentru că nu se poate juca decât în minim trei. Mă alătur, desigur, doar nu era să le stric copiilor distracția. Ideea jocului este simplă. Piticii sapă după aur, în mină, iar unul dintre jucători poate fi Saboteur-ul. Adică cel ce le pune bețe în roate piticilor și face orice este posibil ca aceștia să nu ajungă la aur, să îi rămână lui tot. Desigur, respectând regulile și folosindu-se de cărțile pe care le are, răsturnatul mesei neregăsindu-se printre opțiuni.

– Hei, nu e frumos! Mi-ai stricat topârcicaaaa, se smiorcăie fie-mea, în timp ce se uită dezamăgită la mine.

Mă holbez confuză la ea, mă uit la prietena ei, gândindu-mă că o fi vreun cuvânt inventat de ele. Era și ea la fel de nedumerită ca mine, deci varianta asta pica. I-oi fi dat vreun picior pe sub masă, din greșală, să îi fi deranjat ceva? Naiba știe. Dar ce?

– Ce ți-am stricat, mămică?
– Topârcica! Mmm, ăăăh… topârcica?

Era evident că devenise confuză, înceapeau deja să se ducă lupte crâncene la ea la mansardă.

– Ce e aia topârcică, puiule?
– Păi, prima dată voiam să-i spun topârnac, dar nu îmi suna chiar corect…
– Poate pentru că nici ăsta nu-i un cuvânt?
– Păi da, nu e, că sună a păstârnac, iar cu ăsta nu poți săpa în mină.

Ne-am lămurit greu, printre hohote de râs și lacrimi, că topârcică, nu topârnac, pentru că sună a păstârnac, este de fapt un târnăcop. Eu, fiind Saboteur, mă folosisem de o carte cu care-i “stricasem” unealta și nu mai avea cu ce să sape.

Plușul din imagine, o focă albă cu ochi albaștri, a fost botezat Topârcică doar pentru că a avut ghinionul să fi fost cumpărat în ziua respectivă. Când e să n-ai noroc în viață…

PS: Ca să știți, o topârcică – două topârcici. Așa e corect, da?

6 Comentarii

  1. Emil

    “Toparcica” …parca ar suna mai bine “toparcel” ?! 🙄😂
    Vorba ceea “toparcica, se scrie, toparcica, se citeste”!
    Jumatatea mea a poposit pe meleagurile astea, fara cunostinte de engleza, drept care a avut un pic de furca in primii ani. Eram la supermarket si ea dorea sa cumpere pulpe de pui, asa ca se trezeste zicand “Chicken thigh fillets, please, OPT pieces!”. Vanzatoarea se uita la ea si spune cu o mutra intrebatoare “Sorry?”. A mea jumatate, uitandu-se prin vitrina ce sa mai cumpere, repeta aceasi propozitie. Vanzatoarea calma, intreaba din nou “How many?”, moment in care, a mea englezoaica isi da seama de greseala si ii spune corect in engleza “eight, please”. Eu eram pe jos, trebuia sa vezi fata vanzatoarei! Doar ca aici sunt obisnuiti, cu cate natii traim la un loc. 😊😂
    In casa vorbim uneori amestecat, un fel de “romgleza” pentru ca multe expresii ne vin mai repede in engleza. Dar se intampla atunci cand vorbesc cu mama la telefon (bine, este un fel a spune “vorbesc”, pentru ca mai mult vorbeste ea), sa incep sa le scald in “romgleza”, la care uneori ea imi spune “mama, am inteles …aproape tot”. 🙄😉😂

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      :))))))))))))) Aproape tot.
      Da, la fel am pățit și noi, unele cuvinte ne vin mai repede în engleză. Dar n-avem ce face. La fie-mea e și mai amuzant, engleza ei a căpătat accent olandez.

      Răspuns
  2. Elena P

    Ah, când a început copilul să vorbească și să ne ințelegem cât de cât cu el (not!) în loc de “c” zicea “t”. Și uite așa au apărut cuvinte precum tal, tâine, ne jutăm, rața făcea mat și nu mac. Mă rog, ne făcusem un obicei ca atunci când mă întorceam de la muncă să stăm seara întinși pe burtă în pat și să-i povestesc ce am făcut la job în ziua aia și el ce-a făcut la grădiniță. Într-una din astfel de seri, stăteam noi întinși pe burtă în pat, bărbată-miu pe noptiera de lângă pat, și mă intreabă: întepem? Da. Și, ce-ai fătut azi la muntă? Ce, mă? Îl văd cum se chinuie să-mi pună iar întrebarea și mi-o pune: ce-ai futut azi la muncă? A picat ăla de pe noptieră și aștepta răspunsul meu, mai ceva ca microbuzul care-i aducea sarmale în studenție.

    Ne-am chinuit să-i scoatem “fututul” din cap ceva vreme. În final a devenit “fucut” și abia târziu “făcut”.

    În 4-5 ani revenim iar la cuvântul ăla.😜

    Răspuns
    • Ana M. Popescu

      Du-te, mă. :))))))))))) Mi-a sărit forfecuța din mână de râs. Forfetuța, pardon.
      Familie normală și voi, fără discuții. 😛

      Răspuns
      • Elena P

        Didino, ești nebună?! De la 2 ani la 3 și jumătate a fost la o grădiniță particulară unde se vorbea în engleză. Grijă mea și a lu’ ta-su era să nu-l întrebe Miss (asa-i spuneau educatoarei): Ce-ai făcut aici, Matei? Și el să răspundă: eu am futut aici o tasă, un tâine și un lat.

        Răspuns
        • Ana M. Popescu

          Ei, da, că parcă Miss nu știa cum e cum e cu d-astea. Doar nu s-o fi născut din spuma mării. 😛

          Răspuns

Confirmări/Notificări

  1. D-aia e ca și cum nu ar fi. Pentru că nu e. - Ana M. Popescu - […] perlele maestrului Hagi, nu-i aparține. E una dintre emanațiile neuronilor adolescentei, care se exprimă aiurea uneori. Însă a mers…
  2. Eu clococesc, tu clococești... - Ana M. Popescu - […] “clococit” va intra în folclor, la noi în casă, desigur, la fel cu au rămas povestea lui “Topârcică”, târnăcopul…

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă