Un gând scurt, scurt de tot, deși nu-mi propusesem să aberez ceva azi. O precizare, de fapt. Proiectul ăsta, pentru care sper să fac rost de mai mult timp, are mai puțin de două luni. La mijlocul lui septembrie nu exista nimic. Nici măcar numele. Vă rog nu-l zgâlțâiți prea tare, să nu-i sară suzeta sau să ne trezim cu pampersul în brațe. Îl luăm la pilă, încetișor, până iese avion. 🙂

De ce povești și arome?

Pentru că sunt un om simplu. Și consider că lucrurile simple sunt cele care ne fac viața mai mișto, cele care pot schimba o zi proastă într-una cel puțin decentă. Cele care ne apropie și pe care le împărtășim în mod firesc. Îmi plac poveștile fără sclipici sau fandoseli mentale și cafelele descântate dimineața, în grădină. Iubesc aroma de vanilie și ador caramelul.

Aveam, mai de mult, un joc mental, eu cu mine, pe care încă mă mai surprind uneori că-l dau jos de pe raft. Se făcea că, absolut orice aveam de făcut, transmis sau desenat trebuia nu migălit până la perfecțiune (dacă o exista așa ceva), ci simplificat până la esență.

Suntem ceea ce gândim și ceea ce mâncăm. Povești și arome.