Presupun că problema la care urmează să fac referire mai jos există cam peste tot pe unde a lovit pandemia, însă am să fac referire doar la situația din Olanda. Nu am mai avut timp să urmăresc deloc situația din alte țări, nici măcar cu coada ochiului și nici nu-mi place să fac speculații.

Școala online nu numai că a fost o corvoadă pentru copii, dar i-a lăsat cu niște lacune serioase. Oricât de silitor ar fi un copil, oricât de atent s-ar holba la ecranul ăla nenorocit, lipsa interacțiunii fizice la clasă a schimbat complet felul în care cei mici se raportează la lecții. “Ah! Iar a turuit profa toată ora, abia dacă apucăm s-o întrebăm câte ceva.” Plus că mulți dintre copii, din comoditate sau din lehamite, nici măcar nu se mai ostenesc să dezactiveze funcția “mute” și să ceară lămuriri, atunci când ar cam avea nevoie de ele.

Ori, dimpotrivă, se iscă discuții pe lângă subiect și se pierde șirul lecției. Că, na, după ce apare o pisică flocoasă în cadru, cine spanac o mai avea chef să fie atent la formula pe care tocmai o explica proful de fizică? Gata, s-a terminat, i-a pierdut!

Așa ne-am trezit că odorul din dotare nu numai că a devenit blazat, dar a și început să ia note mai mici la unele dintre materii. Nimic de speriat, din punctul meu de vedere, era chiar de așteptat, doar că de două dintre ele are musai nevoie; mai are un an și termină liceul.

Problema este generală, au zis, rezultatele sunt foarte slabe la nivel național

Cum ne tot gândeam noi ce soluții să abordăm, poate îi facem viața mai ușoară, poate îi dăm niște tips and tricks, au venit autoritățile cu un comunicat în care spuneau că problema pe care încercam noi s-o descâlcim este una generală. Situația școlară este slabă, mult sub media obișnuită, și este generată de lipsa de concentrare la cursurile online.

Și zău că nu-i pot condamna pe bieții copii. Deși lucrez de mulți ani pe cont propriu, am disciplina în sânge și nu-mi las treburile de-o parte pentru distracție, lucratul exclusiv de acasă, lipsit de interacțiunea fizică cu celelalte personaje (colegi, clienți, furnizori), plus orele interminabile petrecute cu Zoom-ul sub nas, duc la un randament mult mai scăzut pe termen lung și la rezultate mai slabe. Iar dacă eu, adult, pot remedia niște click-uri date în silă și ceva mai târziu, că nu depind de nimeni pentru asta, bieții copii pierd informații esențiale fără ca măcar să realizeze, Ori, de ce nu(?), fără să îi intereseze.

Au luat măsuri

Dacă există ceva care să mă bucure foarte, foarte tare, în general, la traiul în afara României, ăsta este unul dintre motivele de top cinci pentru mine: recunoaștem când situația nu este ok, facem tot ce se poate să corectăm.

Suntem la coada clasamentului cu vaccinarea, că am făcut strategia ca berbecii, pe un vaccin care nu necesită condiții speciale de depozitare și transport? Da, ce varză suntem. Hai să recuperăm! Au recuperat frumușel, de au ajuns la 300.000 de doze pe săptămână și au declarat că până la 1 iulie toți cei care vor dori vaccin, vor beneficia minim de prima doză. Să sperăm că așa va fi.

Avem probleme generate de învățământul online? Da, cam nasoale. Vom ajusta cerințele, iar facultățile vor ține cont de povestea asta când vor aplica bieții copii pentru admitere. Ok, dar nu este suficient. Păi… hai să oferim gratuit ore suplimentare celor care au nevoie, dar nu de-a valma, că irosim resurse. Fiecare copil spune ce are nevoie (maxim două materii) și va primi meditații. Da, tot online, pentru că asta e situația, însă e altceva când sunt doi, trei elevi și un adult care predă, versus un raport de douăzeci la unu. În plus, adultul nu predă după carte, ci numai la cerere, ce nu au înțeles copiii. Meditații, adică.

Partea foarte mișto?

În afară de faptul că sunt gratuite, mi se pare excelent că meditațiile sunt ținute nu în totalitate, dar în mare parte de către studenți. Ai de învățat chimie? Ia un student de la medicină. Ai matematici? Ia unul de la științe. Și tot așa.

Avantajul e dublu, pentru că studenții, la fel ca toți ceilalți elevi, sunt obligați să facă un număr minim de ore de voluntariat în fiecare an școlar, altfel nu vor promova, indiferent de cât de bune sunt mediile pe care le au. Și nu, nu merge cu adeverință de la firma lu’ tata, au o listă de locuri agreate și de activități pe care le pot presta, plus că-s verificați. Util și foarte necesar, munca responsabilizează.

A primit instrumentele necesare

Nu numai că i-am pus la dispoziție întotdeauna orice a avut nevoie, dar a fost și învățată cum să folosească optim resursele. Noi îi spusesem, înainte de a fi anunțate meditațiile de către sistemul de învățământ, să discute și cu ceilalții copii, să caute profesori care să îi ajute. Contra cost, desigur, eram dispuși să plătim. Și a găsit, dar tot gratuit și tot printre studenți. “De ce să dăm bani”, a întrebat, „dacă se poate să nu?”

Pentru că face parte dintr-un program de științe al Universității din Utrecht, a putut discuta cu profesorii de acolo și au primit susținere. S-au oferit studenții să îi ajute pe copiii de liceu, lucru care ne-a bucurat enorm. Să primești ajutor din două direcții, în plină pandemie, când fiecare este preocupat aproape exclusiv de propriile-i probleme, este o dovadă de societate funcțională.

Două ore și jumătate a stat, în seara asta, unul dintre studenți să le explice adolescentei și unei alte eleve noțiuni pe care nu le prinseseră din manualul de chimie. Să faci chestia asta, de bună voie și nesilit de nimeni, seara, după ce ai stat deja cu dosul pe scaun și ochii lipiți de ecran o mare parte din zi, e… Habar nu am dacă aș putea. De fapt, stai. E deja 12:30 noaptea și eu încă mai dau din taste, deci aș putea. Doar că eu sunt adult obișnuit cu munca. Corect ar fi – nu știu dacă aș mai dori.

Gata! Hai, pa, că iar m-am lungit și mi-e somn de mă scurg. Spor la munci! 😊

–

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels.