Renovăm bucătăria. Da, știu, toată lumea tropăie de nerăbdare să dea iama pe plajele însorite, eu abia aștept să-mi iau grija asta de pe cap. Când ne-am mutat aici, jumătate de bucătărie era amenajată și mobilată, de cealaltă jumătate ne ocupaserăm noi. Ideal ar fi fost să renovăm cap-coadă, cu totul, însă ne-a fost imposibil la momentul acela. Era mai important să devenim rapid funcționali, decât să demolăm și să asamblăm de toate.
‘N fine, am zis să scăpăm și de asta înainte de marea bântuială de vară. Am dezasamblat și scos mobila, ocazie cu care am constatat că oamenii nu se osteniseră să pună gresie și acolo, fusese pusă direct pe șapă. Pfff… ce naibii să facem? De lăsat așa nu avem cum, deci iese din discuție. Am fi avut două variante: să căutăm ceva identic (sau măcar foarte apropiat), să completăm sau să scoatem tot și să înlocuim cu altceva.
Da’ ce, adică m-am dilit la cap, nene? Păi cum să scot tot? Adică să demontez toată mobila de pe partea cealaltă??? Exclus!
Efectiv mie nu îmi păsa dacă pe bucata pe care o aveam de completat ar fi fost ușor diferită nuanța, pentru că, exact cum spuneam, nu se vede, acolo urmând să fie mobilier. Dar nu, normal, că cu piticii inginerești nu te pui. Ce dacă nu se vede? Știe el că acolo e diferit. Și dă-i, și luptă și discută… i-am zis că, dacă tot e nebun, nu are decât să caute ceva identic, eu nu sunt de acord să o luăm de la zero.
La vânătoare de pietre
După cum arată podeaua, fără să ne pricepem, am presupus că e travertin șlefuit, așa că s-a apucat să sape internetul în căutare de pietroaie și să sune pe la depozitele care vând pardoseli. A agreat cu unii că se poate duce să vadă, aveau travertin în stoc. A spart omul o bucată, s-o ia cu el, că e greu cu nuanțe și d-astea, și a ajuns în orașul vecin, la depozit.
M-a sunat bucuros de acolo. Uraaaa, aveau, slavă cerului! Mai aveau niște resturi în depozit, v’o șase metri pătrați, doar că în alt oraș, la Cucuieții din Vale, undeva aproape de granița cu Germania. Da, sunt dispuși să ne vândă doar doi metri pătrați și, surpriza emisiunii, ăla nu era travertin, ci e marmură.
Am clipit des. Ia uite, tată, păi io stăteam cu marmura în casă și habar nu aveam? Ia că de acum tai bilete la intrare, pentru musafiri. Ca la muzeu. La cât costă metrul pătrat, măcar să mai acopăr nițel din pagubă. 😛
Ar merge și un VanGogh pe perete, în loc de faianță. Dacă tot e ca la muzeu!
Nu punem faianță oricum, Anouk. Avem desenele adolescentei. 😜
Si voi tot cu bucataria?
Si noi acum ne-am apucat, adica proiectul e facut, am cumparat plita, chiuveta, bateria și hota. Urmează zilele viitoare sa vina meseriașii sa măsoare exact ce și cum, sa vadă despre ce este vorba in propoziție. Și jumătatea mea a zis, “pai dacă facem bucătăria, schimbam și parchetul, și sa băgăm și o zugrăveala. Dar ce ar fi sa schimbam și usa de la intrare, ca nu îmi place de loc.” Așa ca in următoarele 4 – 5 luni va fi “mobila și durere”!
Și nici nu sunt norocos ca tine sa pot sa tai bilete de intrare, așa ca toata paguba va fi “pe persoana fizica” (echivalentul unei mașini noi)!🤪
Nu doar bucătăria, avem multe de renovat, dar le luăm pe rând. Am fi putut să le lăsăm așa, casa e funcțională, dar sunt multe care nu ne plac, așa că le schimbăm. Da, urmează și podeaua, plus că vreau uși duble spre grădină. 🤭