Astăzi e zi liberă (națională), așa că ne-am făcut un pustiu de bine și am cerut luni zi de concediu. Fără un motiv special, de plecat undeva oricum este exclus, dar a fost tare mișto să luăm o pauză. De la ce? De la tot. A fost soare și cald zilele astea, așa că am băgat minim douăzeci de kilometri pe zi cu bicicletele. Superb! Mi-era dor să mă mișc și să văd lume, plus că abia așteptam să simt soarele călduț pe piele.

Pe drum, am admirat fauna

Câteva speciemene interesante, cărora pandemia și lockdown-ul le-a atrofiat și mai mult rațiunea, bunul simț sau instinctul de autoconservare, au ieșit și ele pentru o porție generoasă de vitamina D. Luăm pe rând câteva exemplare reprezentative.

Domnița “dacă mă lovești, nu vreau să știu, surprinde-mă”. Căști pe urechi, mișca ritmic din cap. Avea d-alea mari, over-ear, cu noise cancelling. Adevărul e că la ce naibii ți-ar folosi auzul în trafic, mai ales când ai și ochelari de cal încorporați? Asiguratul în trafic e opțional oricum, dacă ai semnalizat stânga, zbughește-o, nu mai sta să te uiți. Și dacă vine o mașină, ce? Las’ să te ocolească, oricum n-auzi nici claxonul.

Burtosul “am motor și sunt țăran”. La semafor – mașini, biciclete, pietoni și-un Harley-Davidson superb, căruia-i crescuse-un țăran în cârcă. Urâtă specie individul. Genul frustrat, cam ofilit, care nu găsește nimic mai bun de făcut, decât să ambaleze motorul în mod repetat. Bănenebă… băbăiatule, ajunge, zău, am mai văzut cu d-astea, nu mă înmoi. Dacă e să pic lată cât așteptăm verdele, nu e că m-am emoționat, ci că m-ai sufocat cu gazele de eșapament. Mirosul ăla e îngrozitor, you fucking moron!

“Bip, biiiip! Faceți loc, vreau să-mi pun asfalt pe barbă”. Cei mai periculoși participanți la trafic sunt, de departe, scuteriștii foarte tineri, de regulă masculi. Teribiliști idioți, care se pun în pericol atât pe ei, cât mai ales pe ceilalți. Inconștienți pe care îi apucă acrobațiile când și unde nu trebuie. Mers pe o singură roată, mers în zig-zag, mers cu burta pe șa și cu cracii în aer.

Am zis merci, totuși, că nu am văzut pe nimeni cu creierii întinși în decor, mi-ar fi stricat ziua.

Și am ajuns acasă

Îi spun inginerului că-mi trag sufletul un pic, apoi mă duc la un duș, el decide că merge la magazin ca să mai ia diverse. Nu trec nici zece minute de când plecase, mă sună. O fi uitat omul ceva, zic. Râdea.

La câțiva metri de casă, e o alee. Frumos drumul, fără mașini, doar pistă de biciclete, trotuar, copaci și o pajiște verde. Doar că nemernica de alee face o curbă la dreapta, iar unul dintre scuteriști n-a agreat ideea, așa că s-a-nfipt în singurul stâlp de iluminat care era acolo. Acolo adică pe iarbă, să ne-nțelegem, că nu-s puși în buza drumului, s-agăți vreunul din greșeală. Și nu s-a suit nici pe cei mici, care nu permit accesul mașinilor. Ăia-s deja prea mainstream.

Nasol rău când ești bou și mergi cu viteză, cu ochii în telefon. Și mai trist e când, din cauza impactului, ți-ai făcut omletă bijuteriile la șaptesprezece ani. Hai că cu vânătăile și juliturile mai e cum mai e, trec repede, dă-le-ncolo, cu restul era problema. Se jelea săracul și se tăvălea pe jos, de au ieșit oamenii din case. L-au ridicat, au chemat salvarea și poliția și, evident, au râs de el.

E rău, mămică, să fii atât de prost, vine Karma și-ți dă una la ouă de nu te vezi.