În sfârșit, am parte de pauza mult visată. Nu e suficient de mare, cât să spele din “păcatele ultimelor optsprezece luni, însă atât s-a putut – o săptămână de răgaz.

Grecia am zis să fie, că unde naibii să te și duci pe pandemia asta, când îți țopăie haotic codurile din toate părțile Europei. Ba pleci de pe verde, iar când te întorci, constați c-o arzi pe roșu, ba îți dau oamenii răi cartonaș galben, când tu te știai relaxat. D-astea, alambicate, de nici epidemiologii nu mai știu cum să le-ntoarcă.

‘N fine. Am zis nu avion, n-am chef să stau cu masca pe față X ore, așadar singura variantă rezonabilă ce o aveam la îndemână era un drum cu mașina, suficient de aproape, încât să nu ne lățim dosurile pe scaune cine știe câte zile la rând, dar nici în Bulgaria. Știu că multora le place, mie deloc.

A fost pentru prima dată când am făcut drumul România – Grecia din două bucăți, cu oprire o noapte în Bulgaria, la Sofia, însă a fost cea mai bună alegere. Nu numai că am optimizat timpul și efortul, pentru că am plecat din București vineri, imediat după serviciu, iar sâmbătă la prânz deja ne cazaserăm și admiram palmierii din sat, dar nici nu am ajuns frânți de oboseală. Am mai avut timp și chef și de o baie în mare, plus un mic tur al falezei cu terase.

Am ales un sat din Halkidiki. Nimic fancy, nimic turistic, că mi-s sătulă de tămbălău ca de claxoanele din București. Programul meu, timp de o săptămână, este extrem de simplu: somn, cafea, baie în mare, masă, somn, baie în mare, masă, bere și somn. Fix în această ordine. Nu am în plan nici zeci de kilometri parcurși pe jos, nici vizitat obiective turistice, nici nimic. Vreau numai să dorm, să înot și să mănânc pește și fructe de mare. Am făcut și câteva zeci de poze, dar mi-e foarte, foarte lene să selectez câteva dintre ele și să le pun pe blog. Poate mâine.

În cazul în care face careva ruta România – Grecia zilele astea, câteva informații utile

Aglomerația de la punctele de trecere a frontierei este din cauza idioților și a nesimțiților. A celor care călătoresc, adică, o parte dintre ei, desigur, autoritățile de la vamă, indiferent că sunt cele bulgare ori cele elene, se mișcă ok. Nu ne-au ținut nici pe noi, nici pe alții inutil. Ba, dimpotrivă. Mi-au dat senzația că vor să scape cât mai repede.

La Giurgiu – Ruse nu ne-au cerut decât actele standard, pe când la granița Bulgariei cu Grecia au fost necesare, în plus, și dovada vaccinării / test negativ PCR (max 72 h) sau antigen (max 48 h), plus declarația PLF (Passenger Locator Form), completată cu minim 24 de ore înainte de intrarea pe teritoriul elen. Trebuie să vă avertizez că există o grămadă de site-uri care mimează povestea cu PLF-ul, dar sunt țepe. Site-ul oficial, travel.gov.gr, este singurul, de altfel, care trebuie folosit. Este bine să nu oferiți date personale dubioșilor.

Cum spuneam, la vamă a mers repede. Am arătat codurile QR pentru toate cele necesare, pentru toți pasagerii, iar toată povestea a durat sub două minute. E drept că aveam aplicațiile deja deschise, spre deosebire de ghiolbanii care ba nu aveau hârtiile la îndemână (nici nu aveți nevoie de coduri printate, se pot arăta pe telefon), ba nu aveau PLF-uri completate, ba… p-a mă-sii, de idioți. Durează câteva minute să te informezi care sunt condițiile de călătorie când știi că urmează să-ți miști fizicul peste graniță. Repet, că nu doare: sursele de informare trebuie să fie cele oficiale, pentru Grecia – informații aici: https://www.mae.ro/node/51914

Zic să faceți abstracție de site-ul construit de IT-iștii daci, în vremuri străvechi, cu sapa târnăcopul; instituțiile de stat ale României refuză atât normalitatea, cât și beneficiile tehnologiei secolului XXI. Faceți abstracție și de faptul că site-ul MAE nu e deloc mobile friendly și luați-vă, totuși, informațiile de la ei. Iar când călătoriți, încercați să evitați orele de vârf, altfel veți sta la cozi, în vamă, cu orele. Noi am ajuns acolo până în 11 și tot am petrecut 50 de minute la coadă.

Alte sfaturi nu am. Ah, ba da, mai am unul: dacă sunteți de-ăștia, ca mine, de ar mânca fructe de mare de cinci ori pe zi și de două ori noaptea, în somn, luați-vă la voi stomacul ăl’ bun, de vacanță. Grecii gătesc dumnezeiește. Și mâncați la tavernele unde vedeți localnici. Noi deja ne-am făcut prieteni pe aici, suntem anunțați ce pește proaspăt au prins și suntem răsfățați cu tot felul de deserturi și fructe.

Revin zilele astea cu poze. Filmările, deși există și sunt spectaculoase (marea Egee, una dintre preferatele mele, este în formă maximă zilele astea), au slabe șanse de editare până când nu ajung înapoi, în Olanda. (Din motive de timp, chef și lene.) 😛