Deși DEX-ul dă mai multe definiții, am să mă opresc asupra celor două de mai jos, ele sunt cele care au relevanță în ceea ce privește subiectul.

EGALITÁTE, egalități, s. f. 1 Principiu potrivit căruia tuturor oamenilor (statelor sau națunilor) li se recunosc aceleași drepturi și li se impun aceleași îndatoriri prevăzute de regula de drept. 2 Situație în care oamenii (statele sau națiunile) au aceleași drepturi, aceleași îndatoriri, aceleași avantaje etc.

–

Drepturi, îndatoriri, avantaje, indiferent de sex, culoarea pielii, a ochilor, religie, etnie (a nu se confunda cu cetățenia), mărimea hainelor etc., astea sunt lucruri pe care le-am susținut întotdeauna.

Mi se par mizerabile exagerările ambelor categorii: a misoginilor și a misandrelor. Iar despre lucrurile duse la extrem am aceeași părere dintotdeauna: sunt dăunătoare nu numai grupului considerat dezavantajat, dar mai ales societății în ansamblul său. Pentru că exagerările, ce să vezi (?), nu rezolvă prea mare lucru, ci au menirea de a ostiliza “participanții”, motiv pentru care aleg să nu particip la circotecă, să mă înjur cu lumea, ori să pun statusuri fioroase pe social media.

#MeToo a fost o mișcare ce a pornit de la niște probleme grave, reale, și s-a transformat, pe alocuri, într-un joc grotesc. Oh, fată, mă simt traumatizată, m-a frecat unul cu zăpadă pe ochi când eram în liceu, de nu mi-am revenit din traumă nici după douăzeci de ani. Încă tremur de teamă când văd bulgări pe lângă mine.

Poate părea o exagerare exemplul cu zăpada, însă nu e. Ba chiar am auzit altele și mai dubioase.

Este o lipsă cruntă de considerație față de adevăratele probleme cu care încă se confruntă societatea la capitolul ăsta. Este o lipsă de înțelegere a faptului că milioanele de femei bătute, violate și batjocorite merită atenție și ajutor. Societatea asta în care ne ducem traiul și cu ale cărei idei cretine și retrograde încă ne luptăm, deși, în anul de grație 2021, cu tot confortul, tehnologia și evoluția de care a avut parte, ai zice că nu ar mai fi nevoie, încă este razna.

În Europa și America de Nord, cele civilizate și școlite, pline de mastere și MBA-uri, încă există femei înjosite, tratate și privite ca niște obiecte sexuale sau casnice. La cratiță! La făcut copii! Ah, stai, a făcut copii? Foarte bine! Dar acum te pomenești c-o vrea și concediu să-și crească odorul, apoi vrea înapoi la muncă. Sună cunoscut, nu? Femeia – curvă, femeia – profitoare, femeia – făcută în toate felurile cu putință, numai tratată cu respect nu prea.

În toată povestea asta, în tot circul și în tot iureșul de cretinătăți auzite de ambele părți, femeia decentă nu are absolut nicio șansă. Nu, nu este o lamentare, este o constatare. Pentru că femeia decentă nu are cum să răspundă nici aberațiile idioților care o consideră curvă doar pentru că respiră, că au avut ei, săracii, ghinion la un moment dat, iar acum toate femeile au etichetă, nici istericelor care urlă că toți bărbații sunt niște mizerabili cu potențial de violatori. Huo și lor, să li se taie capul! Cum care? Ambele, să fim siguri, să nu ratăm nimic.

Așadar, nici bărbații decenți nu au sorți de izbândă, pentru că întotdeauna se va găsi o duduie care să spună c-a strănutat ăla spre ea și i-a mișcat fusta, deci sigur vrea să o f…

Da, decența, măsura și bunul simț se află în impas. Soluții pentru ameliorarea situației există, însă niciuna pe termen scurt și niciuna ideală. Mereu vor exista discuții, mereu vor exista efecte secundare ale diverselor acțiuni și tot mereu vor exista contestatari. Până una, alta, ca femeie ce a făcut școala între băieți (profil real), iar mai apoi a lucrat în medii dominate de bărbați, spun că nu e ușor deloc.

Șantajul la locul de muncă există, l-am văzut – promovări condiționate de diverse favoruri sexuale sau, la polul opus, răzbunări cretine din motive de refuz. Privirile scârboase și glumele de autobază nu numai că sunt mizerabile indiferent de context, însă la muncă mi se par cu atât mai inadecvate, iar pârghii pentru rezolvarea situației sunt slabe și foarte puține.

Nu, vă rog, nu îmi veniți cu exemple din corporații, unde la HR e câte o doamnă feministă, pusă pe vânătoare de masculi care clipesc aiurea la birou. Procentul celor care au astfel de plase de siguranță este foarte mic. Foarte multe dintre probleme se întâmplă în firmele mici și medii, unde mizeriile sunt foarte ușor de acoperit și foarte greu de dovedit.

Dezaprob călcatul peste cadavre în atingerea intereselor personale și comportamentele mizerabile sau meschine, indiferent dacă vin din partea unei femei sau a unui bărbat. Dezaprob datul la gioale și minciuna, la fel cum dezaprob avantajele create pentru a ajuta o categorie, dacă dezavantajează o alta. Așa cum scriam în articolul anterior, cel la care ba nu am avut bască, ba era de culoarea nepotrivită, este greșit să judeci o situație doar în funcție de un singur factor, cu sabia political correctness-ului deasupra capului.

Mi se par revoltătoare și situațiile în care se crează avantaje pentru femei în dauna bărbaților, a marțienilor sau a renilor cu coarne dungate pentru că, exact ca în cazul situației de la Jocurile Olimpice, criteriile trebuie să fie cât se poate de obiective și echitabile pentru toată lumea.

Și nici nu mi se pare normal să fie promovate persoane, indiferent de sex, doar pentru a avea niște cote de gen într-o companie, ci în funcție de capacități, competențe și performanță. Cât produce A și cât produce B? Ce știe să facă fiecare? Cine poate ajuta echipa și îndeplini obiectivele companiei? Ei bine, atunci ăla să fie câștigătorul.

Cumva, un fel de încheiere

Egalitate încă nu e, chiar dacă ne place să credem asta. Există medii și domenii în care femeile sunt tratate cu ostilitate sau cu superioritate. De ce? Pentru că d-aia. Rahatul neanderthalian iese greu din creierele unora.

De ce nu încearcă femeile, în general, să își aleagă meserii grele și le preferă pe cele “călduțe”? Lipsă de educație, comoditate, frică și silă. Pe de o parte, societatea și părinții le-au îndoctrinat cu toate prostiile, le-au educat să-și vadă de cratiță, iar pe de alta, nivelul de decență din zonele dominate de bărbați, la apariția unei doamne-n peisaj, scade vertiginos. Glume de rahat, fluierături, apropouri mizerabile, comportament grotesc. Cine și de ce ar dori să se bage de bună voie în asemenea mediu?

Vor mai fi derapaje și exagerări în societate, le consider inevitabile, dar este necesar ca problema să fie diminuată cât mai mult. Cu toții avem dreptul la o viață lipsită de umilință.

Soluții nu am, să nu-mi cereți. Sunt un om cu dileme. Nu am idee nici de ce X face așa, iar Y nu face invers. Dacă aș fi știut, nu m-aș fi întrebat retoric pe internet, ci mi-aș fi suflecat mânecile și aș fi găsit o variantă să implementez ideile.

Dar știu câteva lucruri. Primul ar fi acela că procesele de genul acesta durează mult. Să schimbi mentalități și comportamente în societate și să le propagi la nivelul tuturor straturilor sociale este o muncă titanică, ce nu va avea în veci rată de succes de 100%. Mai știu că trebuie să muncim cu toții pentru asta, picătură cu picătură, chiar dacă ne certăm deseori. Și mai știu că e musai să nu renunțăm.

–

(Photo by Aleksandr Ledogorov on Unsplash.)