Noi vrem pământ!

12 iunie 2021 | Povești | 5 comentarii

Spuneam anul trecut că pentru olandezi o situație de genul:

– Willem, construiește-mi și mie un conac aici, te rog!
– Dar pe aici trece râul, domnule.
– E ok, îl mutăm un pic mai încolo”
 nu e deloc o glumă sau ceva ieșit din comun, ci o realitate.

În Olanda, cererea pentru dezvoltare și pentru construcția de noi locuințe a crescut enorm în ultimii ani, la fel și valoarea proprietăților deja existente. Ca să vă faceți o idee, costul mediu la nivel național al unei locuințe este de aproximativ 330.000 Euro (Amsterdam – aproape 520.000 Euro), în creștere față de anii anteriori, și se pare că trendul va continua. Iar presiunea a crescut și mai mult de când UK a părăsit UE, iar unele dintre instituțiile și firmele care-și aveau sediul acolo au luat calea pribegiei și s-au mutat cu tot cu angajați prin vecini, inclusiv aici.

Suntem de ceva vreme aici și am tot căutat proprietăți, așadar am stat cu geana pe piață și prețuri. Mi s-a părut uluitor faptul că proprietățile dintr-un cartier nou construit, într-o localitate mică din zonă, de care nici măcar n-auzisem până recent, s-au vândut efectiv ca pâinea caldă. Juma de milion de euro bucata. ‘Eftin, c-am fi luat vreo două, arătau impecabil.

Lăsând bășcălia la o parte, situația e cam albastră. Frânezi creșterea și dezvoltarea țării, distrugi natura, te apuci să construiești cutii de chibrituri, ce sacrifici? Partea nasoală este că nu sunt prea multe variante de rezolvare, partea bună este că oamenii țin cu dinții de echilibru și de natură, ca atare au căutat variante alternative. Așa au venit cei de la MVRDV cu o soluție foarte la îndemâna olandezilor, că se pricep bine la asta: să mai împrumute o bucată de mare și s-o transforme într-o nouă provincie.

Notă:

MVRDV este una dintre cele mai celebre firme olandeze de arhitectură, locul 51 în lume, fondată în 1991 de trei absolvenți ai Facultății de Arhitectură TU Delft (locul 2 în lume), cea care a proiectat celebra Markthal din centrul Rotterdamului. O încântare pentru ochi și loc de căscat gura. Arcada interioară, înaltă de 40 m, este acoperită cu desene ale artiștilor Arno Coenen și Iris Roskam și reprezintă vegetale și insecte desenate în stilul secolului al XVII-lea. 11.000 metri pătrați de print de înaltă calitate. Dacă ajungeți în Rotterdam zic să nu ratați, este lângă casele galbene în formă de cub.

Revenind cu picioarele pe pământ, mi se pare foarte mișto că se caută și se propun soluții pentru dezvoltare sustenabilă, pentru a nu a sacrifica lucruri esențiale. Sigur că se poate trăi și înghesuit între betoane, fără lebede și căprioare în buricul târgului, parcuri de zeci de hectare în centrul orașului sau spații de joacă pentru copii, dar nu văd de ce ai alege așa ceva.

Practic, propunerea și discuțiile abia au apărut la orizont. Există mai multe variante, toate în apele teritoriale, în Marea Nordului, într-o zonă în care nu ar deranja prea tare nici navigația, nici pescuitul sau extinderea fermelor de eoliene. O insulă de 100.000 de hectare ar oferi spațiu suficient pentru 4000 de ferme, astfel încât să rămână partea continentală a țării pentru business și locuit zic arhitecții. Vor să mute porumbul mai la baltă, adică.

În încheiere, las o informație poate mai puțin cunoscută: aproape jumătate din suprafața de uscat a Olandei a fost “furată” din mare. Dacă vreți să știți ce sunt polderele, Wikipedia poate fi de folos (link aici), iar pentru cifre, prețuri și trenduri referitoare la piața imobiliară, arunc din când în când un ochi pe site-ul Global Property Guide (foarte util în general).

(Photo by Mike van den Bos on Unsplash.)

5 Comentarii

  1. BaGheRa

    Hihihi, ultima oară când am fost în Olanda, am fost la Rotterdam prin februarie anul trecut 😁 și am trecut și prin hala aia – super tare. Spuneam într-un comentariu anterior că Paris-ul este pe locul 2 pentru mine în top orașe vizitate. Ei bine trebuie să recunosc că pentru mine Rotterdam este pe primul loc. Cred că am ajuns de vreo 7 sau 8 ori la Rotterdam și m-am dat în Euromast de vreo 6 ori 😁. Am ajuns de 2 ori la sistemul ăla de ecluze în port…
    Este mi-nu-nat!

    Răspuns
    • BaGheRa

      Gata urcat si o poza pe Instagram 😜.
      Iubesc orasul ăsta… merci de postare!

      Răspuns
      • Ana M. Popescu

        Rotterdam e un oraș pe care îl iubești sau îl urăști. E bizar și amestecat ca stil și construcții, iar mie exact asta îmi place acolo. 🙂
        Cu plăcere!

        Răspuns
  2. Anouk

    Mi se pare paradoxal cum oamenii descoperă un loc care le place apoi dau năvală acolo și schimbă tot ce le-a plăcut. Suntem o specie distrugătoare și nici măcar nu realizăm asta pe deplin. Unii din noi.
    Admir la olandezii ăia încăpățânarea de a-și păstra locurile pe care s-au străduit să le creeze. Cred că tocmai dificultățile pe care le-au avut cu amenajarea teritoriului i-a făcut să aprecieze la adevărata valoare ceea ce au acum. Nu doar o țară frumoasă ci și oameni fericiți.

    PS- Și cum nu poate exista perfecțiune, au limba aia îngrozitoare. Pentru echilibru.

    Răspuns
  3. Ana M. Popescu

    Anouk, să știi că au belit și ei multe, în special în anii 80-90, însă partea mișto este că acum refac și reamenajează. De exemplu, în Utrecht au refăcut unul dintre canalele care fusese transformat în șosea, iar acum zona arată minunat. Și vor să scoată mașinile din centrul orașului. Ustură un pic la confort, dar au susținerea cetățenilor, cu asta au câștigat alegerile electorale, au promis că fac mai mult verde.
    Abia aștept să vii pe aici, să vezi că e mai mișto în realitate decât ce bat eu câmpii. 🙂

    Răspuns

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Comentarii Recente

Arhivă