Nu, nu despre Johnny Bravo, personajul de desene animate, este vorba. Ci despre bravo! aka îmi place, bună treabă, e mișto.
Deși mi se pare important și tot voiam de ceva vreme să abordez subiectul, lenea lipsa timpului m-a tot făcut să amân. Până ieri, când mi-a ajuns sub nas o frântură de dialog. Situația, de altfel, este foarte des întâlnită – tot uităm că feedback-ul pozitiv bucură și motivează.
Să-ncepem de la știință. Cât de cât
Ca-n orice poveste ce ține de materia cenușie, chimia joacă un rol esențial.
Pe de o parte, critica, respingerea, frica sau senzația de marginalizare determină organismul să producă o cantitate mare de cortizol (hormonul principal al glandei corticosuprarenale). Ei bine, hormonul ăsta dă shut down la mansardă și activează mecanisme de apărare. Devenim sensibili, reacționăm neplăcut și avem tendința de a exagera situația în care ne aflăm. Partea foarte proastă este că poate dura chiar și mai mult de 24 de ore, având impact asupra tuturor acțiunilor noastre. Cu cât ne bălăcim mai mult în situația neplăcută, cu cât o disecăm mai mult, cu atât va avea o importanță mai mare.
Și în tabăra cealaltă, a’ pozitivă, tot cu chimie se lasă. Petrecerea se desfășoară în cortexul prefrontal stâng, maeștri de ceremonii fiind oxitocina, dopamina, endorfinele și serotonina. Neurotransmițătorii ăștia sunt DJ-ii, ei dau tonul și mențin starea de bine. Partea proastă este că se metabolizează mult mai repede decât cortizolul, motiv pentru care tindem să ținem minte, mai degrabă, evenimentele negative.
Oxitocina este cea care ne interesează în special. Ea stimulează endorfinele (morfină naturală, este produsă când suntem entuziasmați sau facem sport) și serotonina (ajută la creșterea încrederii și a autoacceptării). Dopamina este mediator de senzații pozitive și are legătură cu bucuria reușitelor.
Chimia conversației
Țopăiala asta hormonală, într-o tabără sau în cealaltă, este estențială când vine vorba de interacțiuni. Din moment ce cortizolul reduce semnificativ capacitatea interlocutorului de a reacționa corect, coerent și logic, de ce l-am împinge în direcția respectivă? Nu vom obține nimic constructiv.
Inteligența conversațională (C-IQ) nu depinde numai de abilitățile de comunicare sau de cunoașterea limbii în care se desfășoară conversația, de gradul de oboseală sau de nivelul cultural al personajului, ci și de nivelurile de cortizol și oxitocină. În funcție, desigur, de emoțiile pe care le transmitem, negative sau pozitive.
La serviciu, acasă și oriunde altundeva
Capacitatea de a transmite o informație într-o manieră sau alta este cea care separă liderii de șefi și oamenii simpatici de nesuferiți. O informație negativă, care este transmisă corect, poate limita cantitatea de cortizol și poate atrage, chiar, un comportament constructiv. Pe românește și pe scurt, tonul face muzica.
Între “te-ai îngrășat ca o vacă, gâfâi când tragi blugii ăia pe tine” și “țin foarte mult la tine, te rog lasă-mă să te ajut, mă îngrijorează starea ta de sănătate” este o diferență uriașă. Nu numai de număr de silabe, însă, mai ales, de chimie. Aia pe care am explicat-o mai sus.
Să ne întoarcem la subiect
V-am ocolit un pic pe la Mahmudia, via Kuala Lumpur, dar revenim mintenaș.
Din grabă și preocupare, tindem să evităm a oferi feedback pozitiv. Atunci când este ceva de criticat, însă, ratăm arareori. De ce? Exact din motivul explicat anterior, informațiile care ne provoacă emoții negative sunt mai puternice și atrag reacții pe măsură. Ca atare, vorbele bune rămân o chestiune de exercițiu.
Partea foarte mișto este că exercițiul ăsta provoacă o reacție în lanț. Ai spus câteva vorbe de apreciere cuiva care a făcut, spus sau scris ceva ce ți-a plăcut, i-ai făcut ziua mai frumoasă, măcar cu un pic. Omul ăla e mai productiv la serviciu și mai relaxat acasă. Și tot așa. Un feedback pozitiv, la fel ca cel negativ, are efecte „colaterale”, îi poate afecta și pe alții, nu numai pe cel în cauză.
O vorbă de final
Nu sunt adepta pozitivității toxice*. Mai mult, chiar, o evit. Însă asta este cealaltă extremă, eu caut un echilibru și militez pentru feedback pozitiv (sau constructiv, când e cazul). Atunci când ți-a plăcut ceva sau cineva și ai gândit lucrul ăsta, te încurajez să-l exprimi. Nu or să-ți cadă penele aurite din coadă și face bine în ambele direcții. Starea mișto e reciprocă.
* Pozitivitatea toxică este optimism exagerat, la pachet cu refuzul de a vedea realitatea unei situații; invalidarea experiențelor emoționale autentice; gunoiul sub preș.
Am fost atât de obișnuită să mi se spună cu voce tare doar criticile, încât instinctiv, încurajez și susțin pe toată lumea ca să obțin cumva echilibrul de care am nevoie.
Iată, ai făcut lumină cu explicațiile științifice!
Bravo!
Anouk, din păcate, știu ce zici. Dar o scoatem noi la capăt cumva, sunt sigură de asta. Mulțumesc și spor la încurajări! 🙂
În perioada asta sunt băgat complet în paharul Berzelius în care se scaldă chimicalele din prima parte a expozeului tău. 🙁
Păi și cum facem să schimbăm paharul cu ăla bun, Victore?
Ăăăăă, dă formula chimică a berii. Combinăm cu ”comedia” aia de formulă din poză și mai vedem noi p-ormă. 🙂
P-aia n-o am, Victore, că nu sunt berar. Da’ uite cum facem, vă mai trag de mânecă din când în când, dacă mi se pare că se duc treburile la vale. Bine?
Am avut parte de amândouă in ultima perioada. Acum opt zile, eram la un party cu prieteni, copiii noștri, fericit ca eram din nou acasă după 3 luni jumate, și duminica trecută seara pe la șase, a “căzut cerul pe mine”. Datorită neglijentei unei persoane dintr-un medi-hotel din Adelaide, după 7 luni de zile au apărut din nou cazuri de Covid! Rezultatul, închiderea graniței cu WA din nou, pentru o perioada nedeterminata. Sunt din nou 14 zile in carantina, cu o mare probabilitate sa nu ajung acasă de Crăciun! Toata vacanța visata la Marea Bariera de Corali, s-a dus naibi.
Partea pozitivă? Când am mers acasă am aflat ca voi fi bunic! Trăiesc cu speranța ca granițele se vor deschide cât mai repede, și voi reveni la viața mea normala (dacă poate fi numita așa).
Avem parte de amândouă mereu, Emil, important e să nu uităm să le echilibrăm. Vom reveni cumva, cândva, la viețile noastre. Sper cu toți neuronii întregi. Să fiți sănătoși! 🙂
O adeptă a pozitivității toxice e de câțiva ani sora mea cea mică. Bine, ea nu își dă seama că e toxică! Eu așa o percep, ea spune același lucru despre mine. Deja mă pregătesc mental, înainte să vorbim la telefon sau să ne vedem, că o să se termine prost. Nu am voie în preajma ei să menționez nimic negativ pentru că o “încarc”. O urmărea la un moment dat pe o vloggeriță cu prelegeri intitulate “Be happy, always!” which is fucking bullshit pentru că am părea toți pe ecstasy sau ceva. Și era o tipă atât de mișto înainte de vegetarianism și pozitivism!
Citisem câte ceva despre hormonii responsabili de starea noastră de bine/rău. Mulțumesc că i-ai explicat așa, pe înțelesul tuturor! 🙂
Da, e fucking bullshit, am să detaliez într-un articol separat de ce. Tot ceea ce este extrem ne face rău, iar “moda” asta a început să mă irite aproape la fel de tare ca negativismul.
Cu plăcere! 🙂